Peste 30 milioane de Euro au fost investiți de UE și statele membre în dezvoltarea regiunii Cahul

Tinerii Ambasadori Europeni, însoțiți de Șeful adjunct al secției Cooperare din cadrul Delegației Uniunii Europene, Adam Grodzicki, și cel al Departamentului Cooperare pentru dezvoltare din cadrul Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Thomas Alveteg, au adus Uniunea Europeană mai aproape de locuitorii municipiului Cahul. În cadrul vizitei lor, aceștia au interacționat cu antreprenorii care dezvoltă afaceri cu suportul UE, au vizitat spațiul inovator și creativ pe care îl pune la dispoziție Laboratorul Digital, au purtat discuții despre perspectiva europeană a Republicii Moldova.

Vizita a început cu un tur al Incubatorului de Afaceri din Cahul, care găzduiește rezidenții care beneficiază de mentorat și consultanță în afaceri. Cea mai mare parte din antreprenorii rezidenți ai Incubatorului sunt și beneficiari ai programelor de asistență cu finanțare UE. Oficialii, alături de tinerii ambasadori europeni, i-au cunoscut și pe elevii Liceului Teoretic „Piotr Rumeanțev”, în incinta căruia se află Laboratorul Digital, dotat cu echipament performant pentru studierea disciplinelor viitorului. Laboratorul a fost finanțat de UE și Suedia.

„Prin implementarea unui număr de inițiative cheie finanțate de Uniunea Europeană, deja observăm un impact vizibil asupra sectoarelor infrastructurii, economiei, educației și a societății în general. Aceste inițiative oferă o bază de creștere economică durabilă și incluzivă, și ajută la îmbunătățirea vieții oamenilor din regiunea Cahul”, a declarat Adam Grodzicki, Șef Adjunct al Secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Suntem onorați să fim parte a Echipei Europa, dar și a suportului care îl oferim pentru regiunea Cahul. Credem că viitorul Republicii Moldova este dezvoltarea antreprenoriatului pentru tineri, mai ales în sectorul digital și al telecomunicațiilor. Acest sector s-a dezvoltat mult în ultimii ani și are un potențial enorm. Suedia susține acest sector și încurajează tinerii să-și construiască viitorul aici, în Republica Moldova”, a menționat Thomas Alveteg, Vice – șef al Secției Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei în Republica Moldova.

Participanții au devenit parte a unui dialog cu elevii și studenții din municipiul Cahul și localitățile învecinate, găzduit de Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. În cadrul vizitei la universitate, reprezentanții corpului diplomatic, alături de antreprenorii și beneficiarii proiectelor UE au discutat cu Tinerii Ambasadori Europeni, studenții și elevii prezenți despre oportunitățile susținute de UE și statele membre, despre antreprenoriatul inovativ și posibilitățile de cooperare în contextul Anului European al Competențelor, care este marcat în 2023.

„Tinerii din Republica Moldova sunt un exemplu viu, demn de inspirație, despre cum poți aduce schimbare în localitatea ta. Ei nu doar au competențe lingvistice și digitale, dar, mai ales, entuziasm și încredere în abilitățile lor și contribuția pe care o pot aduce la viitorul lor”, a menționat Joanna Bagadzinska, Tânără Ambasadoare Europeană din Polonia.

Evenimentul a inclus, de asemenea, și un Târg de Oportunități UE la care au participat proiectele finanțate de statele membre, care susțin antreprenorii din Cahul și care facilitează digitalizarea afacerilor, implicit oferă oportunități de învățare și suport pentru start-up-uri din regiune. Participanții au interacționat și cu jurnaliștii instituțiilor media locale.

Pe parcursul ultimilor ani, UE și Statele Membre au investit peste 30 de milioane de euro pentru municipiul Cahul și locuitorii regiunii. Suportul a fost direcționat preponderent spre finanțarea proiectelor de modernizare a serviciilor publice, proiecte de infrastructură, renovarea zonelor de agrement, sprijinirea antreprenorilor locali, dar și pentru alte inițiative locale.

Total
0
Shares
Total
0
Share