Peste 40 de beneficiari ai Programului „PARE 1+1” au semnat contractele de finanțare

41 de proiecte investiționale elaborate de moldovenii migranţi sau rudele acestora vor beneficia de finanțare prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Ieri aceștia au semnat contractele de finanțare cu ODIMM, în cadrul unui eveniment la care a participat secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, reprezentantul Delegației UE în țara noastră, Gintautas Baranauskas.

Valoarea totală a celor 41 de proiecte este de 9,83 mil. lei, bani care vor contribui la atragerea în economie a  circa 25,68 mil. lei și la crearea a circa 133 locuri de muncă, dintre care 61 de locuri de muncă pentru femei și 54 pentru tineri.

Prezentă la eveniment, secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a felicitat antreprenorii și le-a urat succes în dezvoltarea afacerilor: „În pofida provocărilor generate de criza COVID-19, mă bucur să constat că numărul persoanelor interesate să-și deschidă propria afacere este în creștere. Îndemn cetățenii noștri care au revenit acasă în perioada pandemiei să-și implementeze cu mult curaj și încredere ideile de business prin intermediul Programului „PARE 1+1””, a menționat Lilia Palii.

Din 41 de proiecte aprobate pentru finanțare nerambursabilă, 13 afaceri (31,7%) sunt start-up-uri și 28 de întreprinderi (68,3%) sunt la etapa de dezvoltare. Beneficiarii vor investi remitențele provenite din activitatea desfășurată în 11 state: Italia -13, Rusia -6, Marea Britanie -5,  Franța – 4, câte 3 Germania, România și Israel, câte un solicitant din Austria, Cipru, Elveția și San Marino. Domeniile în care antreprenorii vor investi sunt servicii, agricultură și industria prelucrătoare.

Din totalul cererilor de finanțare, 16 afaceri (39%) sunt create de lucrătorii migranți, iar 25 întreprinderi (61%) fiind constituite de rudele de gradul I ale migranților, 12 afaceri (29,3%) sunt create de femei, 24 afaceri (58,5 %) sunt create și administrate de tineri.

Iulia Costin, director general al ODIMM, a încurajat antreprenorii să fie inventivi și mereu în căutare de noi oportunități pentru a reuși să dezvolte afaceri de succes.

„Fiecare afacere finanțată prin intermediul Programului PARE 1+1 înseamnă un moldovean revenit acasă. Ne bucurăm că reușim să contribuim atât la creșterea economiei naționale, cât și la reîntregirea societății. Odată cu aceasta, și mediul de afaceri din țară devine mai prosper, în mod special, în regiuni. Îi încurajăm pe toți cei care au o afacere sau o idee de afacere să o implementeze”, a subliniat Iulia Costin.

Din aceste 41 de proiecte investiționale, 20 de afaceri sunt finanțate din fonduri ale Uniunii Europene.

Pentru implementarea Programului „PARE 1+1” în anul 2020 au fost planificate 40 mil. lei din Bugetul de Stat și adițional mijloace financiare din contul Programului „Suport pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale”, finanțat de UE.  Pe parcursul anului curent au fost acceptate spre finanțare 80 afaceri în sumă totală de 19,59 mil. lei, ceea ce va favoriza investiții în economie de circa 51,62 mil. lei.

Citește și: 27 de proiecte investiționale noi vor beneficia de finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului „PARE 1+1”

Total
0
Shares
Total
0
Share