Peste 50 de mii de oameni protestează față de capturarea Procuraturii Generale

Peste 50 de mii de oameni participă astăzi la un nou protest în masă, organizat de Partidul „ȘOR” împotriva guvernării Maiei Sandu. Acțiunea se desfășoară în fața Procuraturii Generale, considerată o instituție capturată de regim.

Manifestanții cer demisia procurorului general interimar, Ion Munteanu. Mulțimea flutură drapelele Republicii Moldova. De asemenea, protestatarii au adus o figură în mărimea naturală a lui Ion Munteanu, pe care scrie: „În PAS spre pușcărie”, sugerând astfel că acesta va trebui să răspundă pentru fărădelegile pe care le comite la indicația guvernării și a Maiei Sandu.

Manifestanții susțin că guvernanții nu au de gând să plece de bună voie din fotoliile moi. Și asta pentru că se proptesc de doi piloni importanți: Procuratura Generală, dar și Curtea Constituțională. Din acest motiv, protestatarii insistă astăzi asupra scoaterii din captivitate a Procuraturii Generale, demisiei procurorului general interimar, Ion Munteanu, și a șefului statului, Maia Sandu.

Participanții la protest au adus un banner mare cu stâlpii de care se sprijină șeful statului, pentru a se menține la putere. De asemenea, oamenii au adus macheta unui cangur, cu fața Maiei Sandu, din marsupiul căruia se vede capul lui Ion Munteanu, procurorul de buzunar al președintelui.

În context, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a explicat că mitingul se desfășoară în fața Procuraturii Generale, pentru că această instituție este folosită de guvernare drept bâtă politică împotriva opoziției.

„Am venit pentru a protesta pașnic și a ne exercita dreptul la libera exprimare. Mii de oameni nu au putut să ajungă la protest, din cauza impedimentelor create de poliție. Scopul nostru este de a scoate Procuratura Generală din captivitate, Curtea Constituțională și Ministerul de Interne. Sunt instituții strategice, pe care guvernarea le folosește în nume propriu. Vrem ca angajații acestor structuri să slujească poporul, nu demnitarii, vrem să-i determinăm să prindă la curaj și să nu mai execute ordinele ilegale ale regimului”, a explicat Dinu Țurcanu.

Deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a menționat că protestele populare cresc în intensitate.

„În fiecare săptămână, suntem tot mai mulți. Noi nu protestăm cu drapelul partidului, ci cu drapelul țării, pentru că exprimăm interesul național și ne dorim ca țara noastră să scape de acest regim dictatorial”, a spus Reghina Apostolova.

La rândul său, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a condamnat acțiunile autorităților în raport cu protestatarii.

„Poliția încearcă să zădărnicească acțiunile noastre pașnice și legale. Când circulă, dimineața, Maia Sandu și cortegiul ei sau premierul Gavrilița, poliția blochează orașul, iar când vine poporul să protesteze, ei ne blochează. Toate schemele despre care vorbeau când erau în opoziție continuă și astăzi sub controlul lor. Asta în timp ce pensionarii nu pot plăti nici facturile, nu-și pot cumpăra nici alimente și nu-și pot cumpăra nici medicamente”, a mai spus Pavel Verejanu.

Protestatarilor li s-a adresat în direct și președintele Partidului „ȘOR”. El a subliniat că guvernarea nu mai are dreptul legal și moral de a rămâne la conducerea țării.

„Totul se scumpește și viața devine mai grea în fiecare zi. Vedem, din discuțiile lor de pe Telegram, că sunt niște uzurpatori și corupți. Singura lor valoare este să slujească în genunchi Occidentul și să vândă țara. Noi nu le vom permite asta!”, a menționat Ilan Șor.

El a mai explicat schimbarea zilei protestelor.

„Am propus recent să schimbăm strategia. Regimul Maiei Sandu se ține pe doi piloni. Procurorul general este câinele ei de companie, care execută docil ordinele ei și fabrică dosare la comandă. Curtea Constituțională face și ea jocurile Maiei Sandu. Imediat ce vom scoate cele două structuri de sub controlul lor, vom organiza alegeri anticipate. Suntem obligați să obținem ca procurorul general să fie ales de popor. Acum, el comite ilegalități și abuzuri. Acest sorosist slujește altor interese, nu intereselor Republicii Moldova. De ce nu l-a arestat pe Spînu, pentru majorarea tarifelor? De ce nu a intentat dosar penal pe numele Nataliei Gavrilița, care nu face nimic pentru a proteja poporul? De ce nu intentează dosar penal împotriva Maiei Sandu, pentru trădare de patrie și uzurparea puterii în stat? Așa-zisul procuror general și adjuncții lui trebuie să știe că vor sta în pușcărie pentru ilegalități și vor suferi așa cum suferă astăzi poporul. Vă dau cuvântul că nu mă voi opri, până când voi duce până la capăt lupta noastră”, a subliniat Ilan Șor.

Mulțimea a scandat „Jos Maia Sandu!”, „Noi suntem poporul!” și „Rușine!”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share