Externe

Peste 50 de oameni au murit din cauza lichiorului vândut de un român, în Costa Rica

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un cetățean român este principalul suspect într-o anchetă uriașă a autorităților din Costa Rica, anchetă legată de moartea a cel puțin 48 de persoane.

Agenția de Investigații Judiciare (OIJ) a confirmat săptămâna aceasta că omul de afaceri din România, care între timp a murit, era cercetat pentru distribuirea unei băuturi alcoolice care conținea metanol, băutură care ar fi provocat decesul a zeci de persoane. Știrea despre moartea românului, cu numele de familie Rădulescu, a fost dată săptămâna aceasta. odată cu efectuarea unei noi percheziții la domiciliul acestuia din Granadilla de Curridabat, San José, pentru identificarea unor probe cu privire la prezența metanolului într-un tip de lichior, potrivit La Nacion.

Potrivit OIJ, românul avea 54 de ani și a murit pe data de 31 ianuarie din cauze naturale. El a devenit cetățean costarican în 2010 căsătorindu-se cu o localnică, de care, însă, a divorțat doi ani mai târziu.

Ultima percheziție a fost făcută miercuri, pentru obținerea mai multor dovezi privind producția și distribuția de alcool, pentru că acea locuință era folosită pe post de sediu de firmă și centru de distribuție a băuturilor alcoolice.

Au fost ridicate mai multe documente, telefoane mobile și instalații pentru producerea băuturilor alcoolice.

În prezent, în casa respectivă locuiesc alte persoane de origine română.

Ancheta în care Rădulescu avea calitatea de principal suspect a fost deschisă pe 13 octombrie 2020, când șase bărbați și o femeie care locuiau în Ciudadela La Carpio, San José, au murit după ce au consumat lichior cu metanol.

În zilele următoare, au fost înregistrate și alte decese din aceeași cauză. Pe data de 23 octombrie, Poliția Judiciară a descins în casa românului și a confiscat 15.378 de sticle cu lichior care conținea metanol.

Anchetatorii spun că românul a importat mai multe tancuri cu lichior din Panama și, după îmbuteliere, le-a distribuit către 66 de comerciați din cele șase provincii din Costa Rica.

Ministerul Sănătății a înregistrat, până la 17 decembrie 2020, un număr de 48 de decese – 41 de bărbați și 7 femei – în toată țara legate de consumul de băuturi cu metanol. Persoanele aveau vârste cuprinse între 23 și 82 de ani. În cursul lunii ianuarie, au fost înregistrate alte cinci decese.

Ministerul Sănătății a informat populația că alerta de sănătate emisă pentru vânzarea produselor cu metanol este încă în vigoare pentru mai multe sortimente.

loading...

Comments are closed.