Peste 500 de persoane au participat la recentele consultări publice privind strategia de reformă a administrației publice

Peste 500 de persoane au participat vineri, 10 februarie, la consultările publice privind strategia de reformă a administrației publice pentru anii 2023 – 2030. Întâlnirile s-au desfășurat la Telenești, Ungheni și Căușeni, iar participanții au venit din raioanele Telenești, Orhei, Rezina, Șoldănești, Căușeni, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Ungheni, Călărași, Nisporeni.

Oamenii s-au interesat cel mai mult ce schimbări aduce documentul pentru regiunile în care locuiesc, ce presupune amalgamarea voluntară, ce beneficii prevede, etc.

Mâine, 14 februarie 2023, începând cu ora 10.00, echipa Cancelariei de Stat și reprezentanții Guvernului în teritoriu organizează alte două evenimente publice la care vor discuta despre prevederile noii strategii.

La Cahul întâlnirea va avea loc în sala de ședințe a Consiliului raional (str. Piața Independenței 2). La consultări sunt invitați primari, președinți de raioane, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, funcționari publici și colaboratori ai serviciilor desconcentrate, consilieri locali, raionali și municipali, dar și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din raioanele Cantemir, Taraclia și Cahul.

Participanții din raioanele Cimișlia, Basarabeasca, Leova și Hîncești sunt așteptați în sala de ședințe a primăriei Hîncești (str. Mihalcea Hîncu 132).

Proiectul Strategiei de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030 este disponibil pentru consultări publice pe portalul www.particip.gov.md

Cancelaria de Stat va sistematiza toate propunerile de modificare a noii strategii pentru elaborarea documentului final propus spre aprobare în ședință de Guvern.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share