Social

Petiție on-line: Se cere transparență în proiectul construcției unei clădiri în Parcul Catedralei din Chișinău

Pinterest LinkedIn Tumblr

După votul Consiliului Municipal Chișinău, care privește construcția unei clădiri cu suprafața de aproape 700 de metri pătrați în Parcul Catedralei Mitropolitate din Chișinău, un grup de activiști civici a lansat o petiție on-line.

Autorii acestei petiții, spun că Parcul Catedralei face parte din patrimoniul arhitectural național și este unul dintre principalele parcuri publice din oraș iar terenul aferent clădirii Catedralei este proprietate publică a mun. Chișinău, iar o construcție pe teritoriul parcului ar stârpi din farmecul acestuia.

Prin urmare, autorii petiției cer ca Consiliul Municipal Chișinău să renunțe la această idee și să își anuleze această decizie. „Concepţia privind construcţia unui bloc auxiliar la Catedrala Mitropolitană ”Naşterea Domnului” în scuarul Catedralei” din 31 octombrie 2017 ca fiind nejustificată, neclară şi adoptată cu încălcarea procedurilor legale.»

O altă solicitare ar fi ca primăria Municipiului Chișinău să organizeze consulări publice pe subiectul dat. Regulamentul cu privire la procedurile de consultare publică prevede astfel de consultări cu societatea civilă.

În aceeași petiție autorii instituțiilor responsabile să verifice cât snt de legale acțiunile primarului interimar al municipiului: Cerem organelor de resort să se autosesizeze și săverifice legalitatea acțiunilor primarului interimar Nistor Grozavu și altor funcționari din primărie care au aprobat și avizat documentația de proiectare sau au coordonat înstrăinarea terenului cu cod cadastral 01005190223 și realizarea lucrărilor de strămutare a rețelelor fără existența unei documentații de proiect al construcției..

Pentru a semna petiția, puteți accesa link-ul Petiție online.

loading...

Comments are closed.