PL condamnă acțiunile guvernării PAS și ale președintelui Maia Sandu

Mihai Ghimpu, Partidul Liberal, Dorin Chirtoacă, unchiul, unionist, declarațiile lui Ghimpu,

Partidul Liberal condamnă acțiunile președintelui Maia Sandu și ale partidului de guvernare PAS. Liberalii au publicat o rezoluție a Consiliului Republican al PL cu privire la situația social-politică din Republica Moldova în care se menționează că actuala putere a comis mai multe acțiuni care contravin intereselor cetățenilor, valorilor democratice și atașamentului european asumat.

“Altfel, cum pot fi tratate declarațiile arogante în adresa profesorilor de care sistemul educațional duce o mare lipsă, și anume că “acei care nu doresc să se vaccineze să părăsească locul de muncă”, în loc să fi avut o discuție profesionistă cu ei, gestionarea pandemiei într-un mod dezastruos, care duce la decesul a zeci de oameni zilnic, reinstalarea oamenilor în justiție care au contribuit la capturarea puterii în stat, desemnarea unui procuror general interimar care a fost în slujba lui V. Plahotniuc și nu a legii, întâlnirile la ceas nocturn cu Kozak, omul lui Putin si lipsa transparenței în gestiunea crizei gazului, numirea în tot felul de funcții publice pe criterii de cumătrism și rudenie a unor oameni lipsiți de experiență și de dragostea față de Neamul nostru, etc”, se arată în textul rezoluției.

PL condamnă această “politică a guvernării PAS, deoarece tot mai mulți cetățeni care au muncit și care au votat pentru Maia Sandu și PAS astăzi sunt nemulțumiți și au obosit să trăiască în sărăcie și neadevăr” și se declară partid în opoziție față de guvernarea PAS.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share