Planeta Marte va fi extrem de luminoasă pe cerul nopţii. Când o putem vedea

Planeta Marte poate fi observată foarte bine în această perioadă pe cerul nopţii pe măsură ce se aliniază cu Pământul pe aceeaşi parte a Soarelui, relatează BBC.

La fiecare 26 de luni, cele două planete sunt dispuse astfel, deplasându-se aproape una de alta pe orbitele lor distincte în jurul stelei noastre înainte de a se îndepărta din nou, transmite Agerpres.

În noaptea de marţi se va putea observa cel mai bine acest moment, pe care astronomii îl numesc ″opoziţie″⁣. Toate cele trei corpuri cereşti vor fi în linie dreaptă la ora 23:20 GMT.

“Dar nu trebuie să aşteptaţi până la miezul nopţii; chiar şi la nouă sau la zece seara o puteţi vedea cu uşurinţă, la sud-est”, a declarat pentru BBC astrofotograful Damian Peach. ″Este cel mai strălucitor obiect asemănător unei stele din acea parte a cerului, nu-l puteţi rata″⁣, a spus el.

Chiar dacă săptămâna aceasta este momentul culminant al opoziţiei, marţea trecută planetele Marte şi Pământ s-au aflat de fapt la cea mai mică distanţă una de alta în acest ciclu de 26 de luni. La 62.069.570 de kilometri, cea mai mică distanţă dintre ele până în 2035.

La cel mai recent moment de opoziţie, în 2018, Pământul şi Marte s-au aflat la ″doar″⁣ 58 de milioane de kilometri distanţă, însă ceea ce face ca această ocazie să fie ceva mai aparte pentru astrofotografii din emisfera nordică este înălţimea la care se poate observa pe cer Planeta Roşie. Este mai sus, ceea ce înseamnă că observaţiile cu ajutorul telescoapelor vor fi mai puţin afectate de atmosfera turbulentă a Pământului, care distorsionează imaginile.

Practicanţii cu experienţă, precum Damian, utilizează o tehnică numită ″lucky imaging″⁣ pentru a obţine fotografia perfectă. Aceasta presupune cadre multiple care sunt apoi îmbinate cu ajutorul unui soft pentru a obţine cea mai clară imagine.

„Este un echipament destul de serios; nu este ceva ce obţii dintr-un capriciu”, a declarat Damian referindu-se la o imagine pe care a realizat-o cu ajutorul unui telescop astronomic Celestron de 14 inci. ″Dar chiar şi un telescop la jumătate din această dimensiune va scoate în evidenţă cu destul de multă uşurinţă toate caracteristicile majore de pe Marte. Şi dacă aveţi un binoclu bun cu siguranţă vă veţi putea da seama că este vorba despre o planetă şi nu de o stea”, a adăugat el.

Trei misiuni de pe Terra sunt în prezent în tranzit spre Marte, toate lansate în iulie: sonda Orbiter a Emiratelor Arabe Unite, sonda şi roverul Tianwen al Chinei şi roverul american Perseverance, notează BBC.

Europa şi Rusia sperau să lanseze roverul ExoMars ″Rosalind Franklin″⁣, însă au ratat fereastra de lansare şi vor trebui să aştepte până la sfârşitul anului 2022 când distanţa dintre cele două planete se va micşora din nou.

Hope, Tianwen şi Perseverance sunt programate să ajungă la Marte în februarie.

În 2003, Marte s-a apropiat cel mai mult de Pământ în aproape 60.000 de ani – o distanţă de doar 56 de milioane de kilometri.

Distanţa dintre cele două planete la opoziţie poate fi şi de peste 100 de milioane de kilometri, aşa cum s-a întâmplat în 2012. Variaţia este o consecinţă a formei eliptice a orbitelor celor două planete, Marte şi Pământ.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
 
Total
0
Share