Platforma DA constată degradarea rapoartelor de colegialitate cu PAS: ”Alianțe toxice care compromit parcursul european”

Platforma DA constată cu regret degradarea rapoartelor de colegialitate cu foștii parteneri de Bloc ACUM la nivelul administrațiilor locale si raionale. Alianțele consilierilor PAS cu PSRM și Șor împotriva Platformei DA contribuie la compromiterea ireversibilă a valorilor proeuropene și sunt inoportune, lipsite de sens și nocive pentru parcursul nostru european.

În ultima perioadă, cu voturile consilierilor raionali PAS și al unor partide de orientare pro-rusă au fost demiși vicepreședinții raionului Anenii Noi și Sângerei, precum și Președintele raionului Strășeni, toți trei fiind exponenți ai Platformei DA.

La începutul lunii septembrie a fost eliminat ultimul președinte de raion membru al Platformei DA. După îndelungi încercări, cu încălcarea mai multor proceduri, a fost suspendat din funcție președintele raionului Criuleni, Pavel Spînu, exponent al Platformei DA. Suspendarea a fost votată de consilierii raionali ai PAS, PSRM, PCRM, PUN și PLDM. Pentru noi este inexplicabil că contrar politicilor enunțate la nivel național împotriva partidelor de sorginte oligarhică și pro-ruse, la nivel raional se fac alianțe cu aceste partide împotriva reprezentanților Platformei DA ceea ce deteriorează încrederea cetățenilor în reușita forțelor proeuropene la următoarele alegeri.

Demiterea președintelui de Criuleni poate fi explicată doar prin șirul de acțiuni demarate de PAS la nivel național, de a distruge sau racola orice concurent pe dreapta cu șanse de câștig la viitoarele alegeri locale. Or, necătând la toate greutățile și impedimentele create artificial de unii consilieri raionali, pe parcursul ultimilor doi ani Pavel Spînu, a gestionat eficient problemele raionului, a reușit împreună cu administrația publică locală să acționeze profesionist în perioada de criză pandemică:

instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare au lucrat în regim normal și fără focare de infecție.

au fost atrase investiții și s-a reușit construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Moldova

a fost reconstruit un segment de drum de 27 km care era indispensabil pentru locuitorii raionului Criuleni și care face conexiune cu drumul internațional Chișinău – Bălți.

Pe parcursul activității sale, Pavel Spânu s-a condus de legislație și a curmat toate ilegalitățile comise de fostele conduceri, ceea ce a deranjat reprezentanții unor partide. Astfel, în perioada anilor 2020 și 2021 Consiliul raional Criuleni a fost apreciat ca una din cele mai transparente autorități administrative raionale din țară, oferindui-se locul II și III.

Platforma DA nu are așteptări de la reprezentanții PSRM sau Partidul Șor, însă îndemnă colegii din PAS împreună cu care parcă împărtășesc aceleași valori europene, să se pătrundă de gravitatea situației și să renunțe la aceste alianțe conjuncturale.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share