Platforma DA este pentru un Guvern cu mandat scurt, spune Slusari

Platforma DA salută consultările cu fracțiunile parlamentare planificate pentru mâine la Președinție și lansate de către șefa statului Maia Sandu. Deputatul Alexandru Slusari a reiterat că fracțiunea este pentru un Guvern care să aibă un mandat de câteva luni, care să soluționeze criza și apoi să fie declanșate alegeri, scrie tv8.md

Citește și: Corneliu Furculiță nu exclude o coaliție cu PAS: Spre asta merge

„Noi salutăm această inițiativă de consultări. Noi am vorbit despre necesitatea consultărilor demult. Considerăm că aceasta este calea pentru identificarea soluțiilor.

În ultima perioadă de timp starea lucrurilor s-a agravat. Avem o escaladare a situației.

Noi de mult am propus varianta noastră de soluționare a crizei. Noi venim cu idea învestirii unui Guvern anticriză cu un mandat scurt, să soluționăm câteva probleme stringente, să elaborăm o foaie de parcurs cum anul acesta să ajungem la alegeri anticipate”, a spus Alexandr Slusari, în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a chemat fracțiunile și grupurile parlamentare la consultări. Discuțiile vor avea loc mâine, 16 martie.

Totuși, Președinția nu a menționat dacă discuțiile vor fi despre identificarea unui premier.

Total
0
Shares
Total
0
Share