Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunțat că Programul de Guvernare prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, nu reprezintă un document executiv autentic, ci o compilație declarativă, lipsită de structură strategică, coerență instituțională și fundament economic. Potrivit formațiunii, textul oferă doar o imagine electorală convenabilă, fără a propune un plan realist de dezvoltare națională.
În comunicatul PLDM se menționează că programul ignoră dimensiunea demografică, considerată cea mai gravă problemă a Republicii Moldova. Țara pierde anual zeci de mii de cetățeni activi, fără măsuri de stimulare a natalității, de retenție a tinerilor sau de repatriere a diasporei. „Fără oameni nu există economie, investiții sau stat. În lipsa unei strategii demografice, toate celelalte priorități devin exerciții sterile”, se precizează în declarație.
Conform datelor oficiale, între 2020 și 2025, perioadă în care PAS a guvernat, populația Republicii Moldova s-a redus cu peste 260000 de persoane — cea mai gravă catastrofă demografică din istoria recentă. În 2024, potrivit Băncii Mondiale, Republica Moldova s-a situat pe primul loc la nivel mondial, între țările cu peste un milion de locuitori, la capitolul depopulare, cu un ritm de 2,8 la sută.
În opinia PLDM, un program de guvernare modern trebuie să pornească de la refacerea resursei umane, prin educație conectată la economie, formare profesională adaptată pieței muncii și politici de incluziune socială. Formațiunea remarcă faptul că documentul prezentat de Alexandru Munteanu conține doar promisiuni fără viziune privind universitățile, competențele digitale și formarea tinerilor.
Potrivit comunicatului, lipsa unei politici industriale și a unui plan de reactivare a pieței interne reprezintă o altă deficiență majoră. Republica Moldova importă peste 70 la sută din bunurile de consum, iar guvernul nu propune măsuri pentru stimularea producției interne. Investițiile sunt tratate ca flux extern, nu ca rezultat al unei economii competitive. PLDM atrage atenția că dependența de finanțarea externă arată vulnerabilitate structurală, iar documentul nu prevede scenarii alternative în cazul reducerii granturilor și creditelor. După ce datoria externă s-a dublat, economia a crescut în 2024 cu doar 0,1 la sută. „Aceasta nu este dezvoltare, ci o spirală a îndatorării care reduce autonomia statului”, se arată în text.
Formațiunea semnalează și refuzul PAS de a aborda reforma administrativ-teritorială, considerată esențială pentru modernizarea statului și aderarea la Uniunea Europeană. Lipsa unui plan teritorial clar, se arată în document, denotă o frică politică de a atinge structuri clientelare consolidate în teritoriu.
De asemenea, programul de guvernare nu conține o strategie de reintegrare a țării și tratează problema transnistreană într-un mod tehnocratic, fără obiectiv politic clar, calendar strategic sau soluție realistă înainte de aderarea la UE. „Reducerea acestui dosar la o simplă gestionare administrativă transmite semnalul că actuala guvernare este dispusă să abandoneze 17 la sută din teritoriul țării pentru a accelera simbolic procesul european — un precedent grav. Integrarea europeană nu poate fi un paravan pentru fragmentarea statului”, se menționează în declarație.
PLDM precizează că Republica Moldova are nevoie nu de un program de cheltuire, ci de o strategie de creare a valorii economice și de refacere a capitalului uman. În viziunea formațiunii, direcțiile prioritare trebuie să includă o strategie demografică națională cu politici de repatriere și stimulare a natalității, reformă educațională conectată la economia reală, reindustrializare inteligentă bazată pe lanțuri locale de producție, politică fiscală predictibilă cu stimulente investiționale, reformă administrativ-teritorială curajoasă și o strategie activă de reintegrare tratată ca obiectiv strategic, cu calendar și mecanisme clare.
„Republica Moldova nu are nevoie de o retorică europeană. Fără o schimbare reală, actualul program va aduce stagnare, dependență financiară și continuarea declinului demografic”, se arată în concluzia declarației.