Poate Donald Trump să amâne alegerile prezidențiale? Ce urmărește, de fapt? Politolog: Este o tactică folosită și în 2016

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat joi o posibilă amânare a alegerilor prezidenţiale, dar o eventuală punere în practică a ideii comportă o serie de dificultăți legale.

Conform Constituţiei SUA, stabilirea datei alegerilor prezidenţiale este o atribuţie a Congresului. Din 1845, data alegerilor a fost prima marţi de după prima luni din noiembrie, ceea ce anul acesta înseamnă 3 noiembrie.

Chiar dacă Trump ar declara starea de urgenţă din cauza epidemiei de coronavirus, el nu ar putea schimba data scrutinului, sunt de părere unii jurişti consultați de Reuters, transmite Agerpres.

„Preşedintele Trump nu are absolut nicio autoritate legală să amâne alegerile”, declară profesorul Joshua Douglas de la Universitatea din Kentucky, expert în legislaţie electorală. El observă că toate alegerile din 1845 şi până acum au avut loc la data obişnuită, chiar şi pe timp de război sau de pandemie.

Conform unui raport din 2004 al Serviciului de Cercetare al Congresului, teoretic, legislativul poate acorda puterii executive posibilitatea de a amâna un scrutin. Însă, deoarece Partidul Democrat are majoritatea în Camera Reprezentanţilor, este practic sigur că nu va fi acceptată nicio amânare.

Mai mult, chiar dacă Congresul ar amâna alegerile, actualul mandat prezidenţial al lui Trump tot ar înceta în 20 ianuarie 2021, la amiază, conform Amendamentului 20 al Constituţiei. Data respectivă poate fi modificată numai cu majoritate calificată şi după ratificarea de către cel puţin 38 din cele 50 de state americane.

Dacă până în 20 ianuarie anul viitor nu este ales un nou preşedinte, cum și mandatul vicepreședintelui Mike Pence expiră la aceeași dată, Constituţia prevede că atribuţiile preşedintelui sunt preluate interimar de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, funcţie deţinută în prezent de democrata Nancy Pelosi.

De ce ar vrea Donald Trump amânarea alegerilor?

Oficial, Donald Trump a adus în discuție amânarea alegerilor pentru că s-ar teme de fraudarea lor prin votul prin corespondență,  dar nu trebuie uitat că președintele în funcție nu stă deloc confortabil în sondaje, fiind devansat de rivalul democrat, Joe Biden. 

Amânarea alegerilor ar fi o premieră absolută în istoria Statelor Unite. Ciclul electoral nu a fost întrerupt nici măcar în al Doilea Război Mondial, când Franklyn Roosevelt a câștigat patru mandate succesive.

Fraudarea alegerilor este tema unui discurs pe care Donald Trump l-a tot construit de ceva vreme, bazându-se pe această supoziție, că votul prin corespondență, care ar urma să fie aplicat în mai multe state americane din cauza pandemiei, este ușor de fraudat. Este un subiect pe care l-a tot adus în discuție, pe Twitter, în ultima perioadă. Chiar Joe Biden, contracandidatul său democrat, avertizase în urmă cu mai mult timp că Donald Trump va dori probabil amânarea alegerilor.

Iar dacă, după sugestia de amânare a alegerilor pe care a făcut-o joi, liderii democrați l-au trimis pe Donald Trump la textul Constituției, nici republicanii nu au primit prea bine ideea.

Este de remarcat însă stăruința cu care Donald Trump încearcă să denigreze ideea de vot prin corespondență, în condițiile în care, culmea, chiar Donald Trump și alți membri din Administrația sa, inclusiv vicepreședintele Mike Pence, se numără printre americanii care cu ocazia altor scrutine au recurs la votul prin corespondență.

Cristian Pîrvulescu: Donald Trump nu vrea să modifice calendarul electoral

„Donald Trump a scris un mesaj pe Twitter și toată lumea încearcă să-l comenteze. E un mesaj pe Twitter!”, punctează politologul Cristian Pîrvulescu.

Mai mult, profesorul spune că Donald Trump nu numai că nu are niciun fel de putere de a amâna alegerile, dar nici măcar nu intenționează să modifice în vreun fel calendarul electoral. Vrea doar să pună sub semnul întrebării alegerile, punctează Cristian Pîrvulescu.

„Este tactica pe care a folosit-o și în 2016 pentru eventualitatea – pe care sondajele de opinie o anunțau în momentul în care ne aflăm noi acum – că ar pierde alegerile. Altfel spus, dă vina pe cineva. Să nu uităm că Donald Trump a considerat că nici votul popular nu a fost corect calculat în 2016, când s-au adunat 3 milioane de voturi mai mult în favoarea contracandidatei sale, Hillary Clinton”, reamintește Cristian Pîrvulescu.

Politologul atrage atenția că Donald Trump vorbește de votul universal prin poștă și de votul prin absență. Sunt două lucruri diferite. Trump spune votul poștal prin absență este bun, numai votul universal este rău. De ce este votul universal rău? Pentru că votul universal oferă posibilitatea tuturor, fără să se justifice cu o adeverință medicală, să voteze prin poștă. Sunt cinci state americane care îl folosesc. Studiile arată, la întrebarea lui Trump: Există posibilitatea de fraudare? că răspunsul e simplu: (…) nu există nicio dovadă că votul universal prin poștă poate fi fraudat. Există instrumente împotriva unei asemenea fraude și acolo unde au existat dubii, justiția s-a pronunțat”, a explicat politologul.

Donald Trump pregătește terenul pentru o eventuală pierdere a alegerilor

O astfel de posibilitate ar crește, în schimb, prezența foarte mare la vot. În Colorado, de exemplu, acolo unde sistemul este folosit pentru toată populația, se înregistrează cea mai mare prezență la vot din Statele Unite, arată profesorul Pîrvulescu.

Cu alte cuvinte, Donald Trump se pregătește pentru pierderea alegerilor. El mizează acum foarte mult pe vaccin, care să rezolve problema gestionării mai mult decât dezastruoase a crizei COVID. Dar nu mai este un candidat de tip challenger, ca în 2016, este președintele în funcție, i se pot reproșa lucruri și în prezent propriul său electorat este derutat.

Există însă un nucleu dur și nimic nu este încă pe deplin stabilit, mai sunt vreo 95 de zile până la alegeri, dar mai mult ca sigur că ele se vor desfășura la data stabilită, 3 noiembrie, și atunci Donald Trump își ia măsura de siguranță, să spună da, dar n-au fost corecte, pentru că cetățenii nu s-au putut deplasa la secția de vot, singurul loc în care se poate vota corect, a explicat profesorul Pîrvulescu.

Studiile au arătat că votul prin corespondență le-a fost în ultimii ani mai util republicanilor decât democraților, mai ales în alegerile pe plan local. De aceea republicanii nu au niciun motiv să se îndoiască de acest vot și au fost reticenți în a face zid în spatele lui Trump, a mai explicat Cristian Pîrvulescu.

Total
0
Shares
Total
0
Share