Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), aflați în misiune pe strada Ciprian Porumbescu din sectorul Buiucani al capitalei, au observat o Toyota care se deplasa haotic.
La volan se afla un bărbat de 30 de ani, care, potrivit verificărilor în baza de date, nu deținea permis de conducere.
Conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie pentru testare, rezultatul confirmând prezența cannabisului în organism.
Autovehiculul a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar materialele acumulate au fost expediate instanței de judecată pentru luarea unei decizii legale.