Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei ”Costești-Stânca” au depistat și contracarat trei tentative de corupere activă în această săptămână.
Primul incident a avut loc pe 5 martie 2025, când un cetățean cu dublă cetățenie MDA/RO, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter pe ruta ”Moldova – Germania”, a încercat să mituiască un angajat al Poliției de Frontieră. Acesta a plasat mijloace financiare în actele de inspecție tehnică ale vehiculului pentru a obține favoruri în traversarea frontierei.
În aceeași zi, un alt cetățean moldovean, șofer al unei rute ocazionale „Rusia – Moldova”, a fost surprins în timp ce încerca să mituiască un polițist de frontieră, plasând bani în pașaportul său. Acesta nu deținea licență pentru transportul pasagerilor internațional, iar tentativa de mituire a fost imediat raportată autorităților competente.
Cel de-al treilea incident a fost înregistrat pe 7 martie 2025, când un alt cetățean cu dublă cetățenie MDA/RO a încercat să mituiască un polițist de frontieră „în semn de mulțumire”. Polițistul a reacționat prompt și a informat autoritățile competente pentru documentarea cazului.
Toate cele trei cazuri sunt în prezent investigate, iar Poliția de Frontieră continuă să monitorizeze activitatea de control la frontieră, reafirmându-și angajamentul în combaterea corupției și asigurarea respectării legii.