Poliția de Frontieră: Testul Covid-19 falsificat nu te scapă de autoizolare

În ultimă săptămână, polițiștii de frontieră zilnic identifică teste PCR Covid-19 cu indici de falsificare. Ieri, 29 martie curent, alți cinci moldoveni au fost documentați penal pentru obținerea ilegală a testelor.

Pe sensul de ieșire din țară, în punctul de trecere Sculeni s-a apropiat un mijloc de transport cu destinația spre Republica Cehă. În baza analizei de risc, ofițerii de investigații au intervenit în vederea contracarării ilegalității privind deținerea și folosirea documentelor oficiale false. Astfel că, asupra a patru persoane au fost identificate teste PCR Covid-19 cu semne vizibili de falsificare. Bărbații sunt conaționali cu vârstele cuprinde între 30 și 45 de ani.
Audiați despre motivul faptei, trei dintre ei nu au dorit să ofere declarații, iar ultimul a comunicat că a apelat la o persoană terță oferindu-i 500 de lei.

Al cincilea test PCR Covid-19 a fost identificat în timpul controlului de frontieră în punctul de trecere Costești. Documentată este o locuitoare a raionului Glodeni, în vârstă de 50 de ani, care se întorcea din România. În cadrul audierilor, femeia a devenit agitată. Aceasta nu a oferit vreo explicație clară referitor la originea testului, iar ulterior a menționat că ar fi deacord să fie plasată în autoizolare.

În repercursiune, au fost întocmite procese verbale conform art. 361 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pe incidente până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share