Poliția va intensifica acțiunile de monitorizare privind respectarea restricțiilor de prevenire a virusului COVID-19

Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până la 15 aprilie 2021, inclusiv cu menținerea măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19 stabilite anterior.

În context, Poliția Republicii Moldova reamintește cetățenilor că, pentru a preveni infectarea cu virusul COVID-19, trebuie să respecte recomandările privind purtarea corectă a măștii de protecție și igiena corespunzătoare a mâinilor, să evite zonele aglomerate și să păstreze distanța față de alte persoane.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției vizează protejarea sănătății oamenilor, astfel, polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Așa cum s-a anunțat anterior, polițiștii își vor continua activitatea în interesul cetățenilor și al comunității, exclusiv pe baza și în executarea legii și nu vor tolera nicio încălcare a prevederilor legale.

Poliția a precizat că va activa la capacitate maximă, astfel, polițiștii vor patrula în adiacentul piețelor comerciale, în locurile de acces public, zone de agrement, stații și autogări și vor interveni, solicitând cetățenilor să respecte măsurile de protecție, iar  șoferilor de transport public să limiteze numărul de persoane.

De asemenea, se va supraveghea activitatea agenților economici și se va  interveni cu aplicarea amenzilor în cazul de nerespectare a măsurilor de restricție.

Potrivit Poliției, scopul nu este de a sancționa, dar în contextul în care mesajele autorităților și măsurile impuse sunt ignorate, este nevoită să acționeze.

De la începutul anului curent, poliția a întocmit 3522 de procese verbale, amenzile aplicate depășind suma de 4 milioane de lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share