Polițiștii americani au confiscat 20 de kg de fulgi de porumb la vamă. Ce conțineau în loc de zahăr

Autoritățile americane au confiscat un transport de 20 de kg de fulgi de porumb proveniți din America de Sud, după ce au descoperit că erau acoperiți cu cocaină în loc de zahăr, a transmis Biroul Vamal şi de Protecţie Frontierei din SUA.

Ofițerii din cadrul Portului Cincinnati au interceptat transportul venit din Peru pe 13 februarie, cu ajutorul unui câine antrenat să depisteze droguri în bagaje. Marfa urma să plece mai departe, către o proprietate privată din Hong Kong, relatează CNN.

După ce au inspectat cu atenție cerealele, ofițerii au descoperit că nu erau acoperite cu zahăr, așa cum ar fi trebuit, ci conțineau cocaină.

Traficanții de droguri încearcă în permanență să găsească noi metode pentru a păcăli controalele. Anul trecut, autoritățile portuare din SUA au confiscat în medie peste 1.600 de kg de doruguri pe zi.

Sursa: StirilePROTV

Total
0
Shares
 
Total
0
Share