Polițiștii de frontieră au depistat 17 butelii cu motorină, camuflate în preajma căii ferate

De-a lungul căii ferate, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca au depistat 17 butelii pline cu motorină. În regiune a fost identificată și o persoană, asupra căreia există bănuială că ar fi implicată în sustragerea combustibilului. Cazul a fost înregistrat ieri, 11 august, în jurul orei 04:00 dimineața.

În timpul misiunii de control și supraveghere a frontierei în proximitatea localității Basarabeasca, patrula a observat obiecte suspecte lângă linia de cale ferată. La apropiere în zonă s-a dovedit a fi butelii cu un volum de 30 litri fiecare, acestea fiind împrăștiate în verdeața abundentă pe o distanță de aproximativ 40 de metri. Au fost ridicate 17 butelii din plastic, toate pline cu lichid după miros și culoare – combustibil.

La fața locului a fost depistat și un bărbat, legitimat ca cetățean moldovean de 35 de ani. Acesta este audiat pe cazul dat ca fiind bănuit de implicare în această ilegalitate.

Ofițerii de urmărire penală ai Direcției regionale Sud au inițiat un proces penal și în continuare documentează cazul în vederea depistării tuturor persoanelor implicate. Cele 17 butelii și 510 litri de motorină au fost depozitate pe teritoriul  SPF Basarabeasca până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share