Polițiștii de frontieră au depistat acte false în bagajele unor moldoveni care plecau în Germania

Planurile a doi moldoveni de a se legitima în calitate de cetățeni ai României pe teritoriul Uniunii Europene au fost zădărnicite de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Galați. Incidentele au fost înregistrate ieri, 7 iulie a.c. pe sensul de ieșire din țară.

La linia de control, pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, s-a apropiat un mijloc de transport ce efectua cursa Moldova – Germania. Printre pasageri se afla un locuitor al raionului Nisporeni și un alt conațional originar din orașul Rîșcani.

În baza analizei de risc cei doi bărbați au fost supuși controlului de nivel doi, ce presupune verificări suplimentare.

Astfel, în bagajele personale ale acestora s-au depistat două cărți de identitate cu indici de falsificare care ar fi eliberate de către autoritatea competentă din România.

Lipsa elementelor de protecție a fost confirmată și cu ajutorul tehnicii din dotare, iar ca urmare s-au întocmit procese verbale de audiere și constatare.

Ambii bărbați au comunicat că și-au perfectat documentele prin intermediul unor necunoscuți plătind pentru fiecare act 250 de euro. Persoanele au mai declarat că au recurs la această acțiune conspirativă pentru că își doreau să se angajeze ”legal” pe teritoriul Germaniei pentru o perioadă de lungă durată.

În consecință, cărțile de identitate falsificate au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. Pe numele moldovenilor sunt pornite cercetări penale de către polițiștii de frontieră privind săvârșirea infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false.

Total
0
Shares
Total
0
Share