Polițiștii din Bălți au reținut un bărbat suspectat că și-ar fi ucis concubina

Noaptea trecută poliția din Bălți a fost sesizată prin intermediul serviciului 112, precum că într-un apartament se află o femeie fără suflare.

Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului și medicul legist pentru a stabili toate circumstanțele.

În cadrul cercetărilor polițiștii au stabilit că în noaptea de 26 aprilie, victima de 38 de ani ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu concubinul său de 37 de ani şi cu o prietenă comună a cuplului.

La un moment dat, între cei doi concubini s-a iscat un conflict având la bază motivul geloziei care a continuat cu o bătaie. În urma leziunilor primite victima a decedat pe loc.

La moment bănuitul este reținut pentru 72 de ore și se află în izolatorul de detenție provizorie al poliției.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie, iar suspectul riscă pedeapsa cu închisoare de la 12 la 15 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share