Pompierul Nicolae Carauș, despre incendiul de la Filarmonică

Eroii zilelor noastre – Nicolae Carauș este unul dintre pompierii care a participat la lichidarea incendiului de la Filarmonica Națională “Serghei Lunchevici”.

În cadrul emisiunii “Sputnik Matinal”, pompierul Nicolae Carauș a mărturisit că incendiul care s-a produs acum câteva zile la Filarmonica Națională a fost unul dintre cele mai puternice care au avut loc în Chișinău.

Deși inițial incendiul părea unul minor, el s-a extins în scurt timp, propagându-se prin golurile în tavan și pereți. Flăcările au cuprins acoperișul, după care tavanul s-a prăbușit. În ziua izbucnirii incendiului, dar și în următoarele zile, pompierul Nicolae Carauș avea liber de la serviciu, însă din cauza răspândirii rapide a focului a fost necesară intervenția mai multor pompieri. Astfel, Nicolae Carauș a doua zi dimineața era la datorie.

“A fost un incendiu destul de mare. Personal, nu am participat direct în prima zi, dar a fost nevoie de intervenția mai multor pompieri a doua zi pentru a lichida incendiul. Am participat la stingerea flăcărilor care au cuprins arhiva. Au fost evacuate bunurile din arhivă, care practic erau toate afectate”, a mărturisit Nicolae Carauș.
Pompierul a mai adăugat că în astfel de situații este foarte important comportamentul oamenilor. De exemplu, de multe ori șoferii nu cedează trecerea echipajului de pompieri în trafic, iar fiecare secundă este crucială în aceste cazuri. Totodată, cei prezenți la locul unde s-a produs incendiul trebuie să respecte niște reguli simple precum păstrarea distanței de la imobilul avariat, pentru a nu-și pune viața în pericol și pentru a ușura munca salvatorilor.

Amintim că, pe 24 septembrie pe la ora 16:20, incendiul a fost localizat de pompieri și salvatori, la lucrări participând efectivul de trupă și de comandă. Odată cu localizarea incendiului, pompierii au putut înainta în interiorul clădirii Filarmonicii Naționale. În total au intervenit 10 echipaje, dintre care trei autoscări. A fost antrenat un efectiv de aproape 60 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Abia pe 25 septembrie dimineața, la ora 10:05, angajații IGSU au anunțat lichidarea în totalitate a incendiului.
Deocamdată nu a fost anunțată cauza principală a izbucnirii incendiului. Pe parcursul acestei săptămâni va fi efectuată expertiza clădirii Filarmonicii Naționale, iar ulterior va fi luată decizia privind modalitatea de reconstrucție a sediului instituției.

sursa:  Sputnik.md

Cinci papagali dintr-un parc zoologic au fost trimiși la izolare, pentru că înjurau vizitatorii

Total
0
Shares
 
Total
0
Share