Alte știri

Populaţia Chinei a crescut cu 5,38% în 10 ani, ajungând la 1,41 miliarde de locuitori

Pinterest LinkedIn Tumblr

Populaţia Chinei a ajuns anul trecut la 1,41 miliarde de locuitori, a anunţat marţi cea mai populată ţară din lume, prezentând rezultatele recensământului său decenal, relatează AFP şi dpa.

Comparativ cu precedentul recensământ realizat în 2010, populaţia Chinei a crescut cu 72 de milioane de locuitori, o creştere cu 5,38% în 10 ani, a declarat Biroul Naţional de Statistică (BNS).

Publicarea rezultatelor acestui recensământ, aşteptată la începutul lunii aprilie, a fost amânată cu câteva săptămâni, alimentând ideea că cifrele ar putea fi deranjante pentru regimul comunist, notează AFP.

La sfârşitul lunii aprilie, guvernul de la Beijing a negat informaţiile apărute în presă care susţineau că China era pe punctul de a anunţa primul său declin al populaţiei de la marea foamete de la sfârşitul anilor 1950, care a provocat moartea a zeci de milioane de persoane.

Până în prezent, China a prevăzut o curbă de creştere a populaţiei care va atinge un maxim în 2027, când India o va devansa, devenind cea mai populată ţară din lume. Populaţia chineză va începe apoi să scadă, ajungând la 1,32 miliarde de locuitori în 2050.

Recensământul decenal s-a încheiat în decembrie anul trecut şi a fost realizat cu ajutorul a 7 milioane de voluntari care au mers din uşă în uşă în toată ţara.

Prin urmare, rezultatele sale sunt considerate mai fiabile decât anchetele demografice anuale, care se bazează pe estimări.

Din 2017, rata natalităţii a scăzut constant în China, în pofida relaxării anul precedent a politicii „copilului unic”, permiţând naşterea unui al doilea copil.

Rata natalităţii a scăzut în 2019 la 10,48 la 1.000 de locuitori, cel mai scăzut nivel de la fondarea Chinei comuniste în 1949.

Există numeroase motive pentru scăderea ratei natalităţii: o scădere a numărului de căsătorii, costul locuinţelor şi al educaţiei, faptul că femeile amână naşterea unui copil punând înainte cariera.

Demografii au avertizat China împotriva unei evoluţii în stil japonez sau sud-coreean, cu o populaţie în scădere şi un număr mare de oameni în vârstă în raport cu cei tineri şi activi pe piaţa muncii.

În martie, Parlamentul chinez a adoptat un plan pentru creşterea treptată a vârstei de pensionare în următorii cinci ani, spre dezaprobarea unei mari părţi a opiniei publice.

Sursa: Agerpres

loading...

Comments are closed.