”Eu pentru cine votez?”, se întreba cetățeanul turmentat din celebra operă ”O scrisoare pierdută” a lui Caragiale. O întrebare destul de pertinentă, spune Nicolae Federiuc, pentru că nu-și pierde niciodată din actualitate. Pe de altă parte, nu ar atribui-o deloc cetățenilor turmentați, dimpotrivă. Și asta deoarece el are impresia că cei turmentați nu prea au această dilemă. Ei știu exact pe cine să aleagă și e greu să le schimbi opțiunea.
Putem avea astăzi certitudinea că alegerea pe care avem de gând să o facem este cu adevărat una bine calculată și rațională? Nu prea cred. Este mai degrabă o materializare a unor emoții, a unor abordări superficiale și a percepțiilor subiective care, deseori, ne sunt induse de alții.
Trăim într-un bâlci informațional și ne alimentăm cu frânturi de idei, care rareori pot forma împreună un puzzle complet. Iată de ce deciziile în materie de politică sunt mai întotdeauna luate la ureche, iar finalul este mereu același: DECEPȚIA.
Am să încerc să fac o radiografie a situației politice actuale și să-i prezint pe mai marii zilei, așa cum îi văd eu, fără patos și cât mai obiectiv posibil. Este, mai curând, un exercițiu de luciditate, pe care îl recomand și altora. Admit că mulți ar putea avea o cu totul altă părere și nu insist că a mea este fără drept de apel. E o opinie personală și vreau să fie tratată ca atare. Ordinea e cea pe care o vedem în sondaje, chiar dacă acestea nu au prea mare relevanță astăzi, în condițiile în care ratingurile concurenților electorali se raportează la vechiul sistem electoral.
IGOR DODON
Este președintele Republicii Moldova și locomotiva electorală a PSRM. Are cei mai mulți adepți și prima șansă la alegerile parlamentare din toamnă. Dar ce reprezintă el în realitate, ce fel de politician este?
Dodon este șeful statului de un an și câteva luni, dar așa și nu a reușit să-și creeze o identitate politică proprie. Încearcă să-i copieze pe Putin și pe Voronin, dar face asta atât de nereușit, încât stârnește râsul. Deși are în preajmă un grup de oameni de o anumită valoare intelectuală, în mediile elitiste este asociat mai degrabă cu cetățenii semidocți, retrograzi și ancorați în trecutul sovietic, care-i fac galerie la evenimentele sale publice.
Are un electorat foarte numeros, pe care l-a moștenit de la comuniști, dar care se plasează în opoziție față de elite. Sunt acele mase mediocre și superficiale, care privesc cu nostalgie în urmă, așteaptă pomană de la stat și visează la un tătuc care să le poarte de grijă.
Intelectualii, tineretul studios, oamenii cu viziuni progresiste din business şi domeniul public, mediul academic și cel cultural îl tratează pe Dodon cu reticență și dezgust, deoarece văd în el un pericol la adresa integrității psihice și intelectuale a societății noastre.
Mai mult, Igor Dodon este implicat plenar în promovarea intereselor Rusiei în această regiune și acceptă necondiționat rolul de pion al Moscovei în războiul geopolitic împotriva Occidentului. De asemenea, este expresia fidelă a minorităților rusofile și antiromânești din Republica Moldova, care nu-și ascund ura față de populația majoritară.
Totuși, o eventuală victorie a socialiștilor la viitoarele alegeri nu va fi în măsură să întoarcă Moldova cu fața spre Moscova, deoarece elitele sunt cele care dau pulsul vieții sociale, culturale și politice, chiar dacă sunt în minoritate numerică, iar ele, după cum spuneam, nu-l susțin pe Dodon. O guvernare socialistă ar echivala cu un blocaj instituțional și politic și ar provoca un conflict major în interiorul societății, care ar putea degenera în confruntări deschise, similare celor din Ucraina.
MAIA SANDU
Sondajele o plasează pe locul doi la capitolul încredere din partea populației, după președintele Igor Dodon. Acest lucru se datorează, în mare parte, faptului că a fost reprezentantul dreptei la alegerile prezidențiale din 2016 și principalul oponent al liderului PSRM. Deși a pierdut alegerile la o diferență de aproximativ 10 puncte procentuale, Maia Sandu a reușit să-și păstreze imaginea de exponent al taberei proeuropene și chiar să absoarbă electoratul partenerilor săi politici, care au susținut-o la prezidențiale.
Cu toate acestea, Partidul Acțiune și Solidaritate, pe care îl conduce, nu a reușit să devină o forță politică serioasă și profesionistă, capabilă să țină piept unei confruntări electorale pe câmp deschis. Spre deosebire de PLDM, al cărui succesor politic este și care s-a format în baza unei echipe puternice, PAS se confruntă cu o criză acută de cadre, iar singura figură memorabilă a acestei formațiuni este liderul său, Maia Sandu.
În plus, întregul discurs și acțiunile pe care le întreprinde sunt îndreptate aproape exclusiv împotriva liderului PDM, Vlad Plahotniuc, iar criticile nu sunt niciodată însoțite de soluții structurate și viabile. Evenimentele publice sunt, în mare parte, improvizate, iar mesajele reprezintă, mai degrabă, niște emoții și trăiri personale decât strategii politice clare și de alternativă. Un alt mare handicap al Maiei Sandu este și incapacitatea de a forma structuri teritoriale solide, care să-i permită să-și crească partidul de jos în sus și să-și lărgească prezența fizică pe scena politică. Acest lucru îi va crea dificultăți enorme în procesul de identificare a liderilor locali, capabili să câștige în circumscripțiile uninominale, iar șansa de avea reprezentare parlamentară depinde aproape în totalitate de votul pe liste de partid, în baza căruia va fi formată jumătate din componența forului legiuitor, conform noii legislații electorale.
Maia Sandu manifestă o poziție intransigentă în raport cu principalii săi adversari politici, PSRM și PDM, și exclude orice dialog cu ei în perspectiva unei eventuale coabitări în viitor. Asta înseamnă că PAS se poziționează conștient și din start în opoziție, deoarece, în acest fel, nu va fi pus în situația de a-și asuma responsabilitatea guvernării și de a se dezgoli în fața propriilor adepți, care au așteptări foarte mari.
În cazul unei răsturnări de situație, care i-ar permite Maiei Sandu să acceadă de una singură la guvernare, puterea centrală riscă să fie paralizată o perioadă nedeterminată de timp, deoarece va fi nevoie de multă vreme pentru a completa golurile sale din prezent. Mă refer în particular la insuficiența de cadre calificate și capabile să înfrunte actualul sistem, pe care Maia Sandu promite să-l schimbe din temelii, dar și la lipsa programelor și strategiilor care sunt indispensabile unei bune guvernări. În mod practic, asta ar însemna criză instituțională și decizii pripite, care i-ar putea aduce Maiei Sandu și partidului său grave deficiențe de imagine, atât în plan intern, cât și extern. Iată de ce, am certitudinea că va încerca să forțeze o alianță PDM-PSRM, pentru a crea impresia că este consecventă și că nu-i rămâne altă soluție decât să rămână în opoziție și să continue ”lupta”.
VLAD PLAHOTNIUC
Deși nu intră în top 3 la capitolul popularitate în sondaje, Vlad Plahotniuc este de departe cea mai proeminentă figură din politica moldovenească. Influența și puterea sa sunt de necontestat, chiar dacă este nevoit să înfrunte critici dure atât din dreapta, cât și din stânga. Disciplinat, discret, abil și cu un simț al realității bine dezvoltat, reușește, de fiecare dată, să lovească fulgerător și să-și prindă adversarii pe picior greșit. A intrat în politică având o vastă experiență managerială și o avere de invidiat, ceea ce-i asigură un mare avantaj în fața concurenților. Acționează precis și tactic, fapt care-i permite să avanseze, încet, dar sigur.
În pofida reticenței de care s-a lovit, odată cu accederea la guvernare în 2016, a reușit, într-un timp destul de scurt, să stabilizeze situația social-economică și să promoveze reforme structurale, care au scos tara din criză și au dezghețat relațiile cu partenerii din Vest. Acest lucru a permis un avans economic și a creat premise pentru asigurarea securității energetice, unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale economiei naționale. În paralel, a înfruntat deschis Rusia, implicit prin expulzarea spionilor ruși cu acoperire diplomatică și declararea vicepremierului Rogozin persona non grata, gest calificat de unii drept un act de curaj, iar de alții – nesăbuință politică. Mai mult, a dinamitat Landromatul oligarhilor ruși, care-și spălau miliardele prin băncile din Moldova și l-a băgat la pușcărie pe omul lor de aici, Veaceslav Platon, care coordona tranzacțiile, fapt ce i-a înfuriat la culme. Ca urmare, a început să fie hărțuit de justiția din Rusia, care a emis mandat de arestare pe numele său.
Vlad Plahotniuc mai are la activ condamnarea sau arestarea, în premieră, a unui șir întreg de demnitari și înalți funcționari de stat, lucru care-i aduce un plus de imagine.
Aplică o strategie inteligentă de a nu răspunde atacurilor adversarilor, lăsându-le să se spulbere în van, în schimb, se orientează spre acțiuni cu un puternic impact social. Aici putem vorbi despre multiplele acțiuni de caritate, construcția terenurilor de joacă pentru copii, cabinetele medicale mobile, târgul de Crăciun etc. De asemenea, guvernul său a reușit să intervină prompt și eficient atunci când autoritățile capitalei au capitulat în fața dezastrului provocat de ninsorile din aprilie și în cazul crizei deșeurilor. Același lucru l-a făcut și la Bălți, când nu mai avea cine să strângă gunoiul acolo.
Sub conducerea lui Plahotniuc, Partidul Democrat și-a asigurat o majoritate parlamentară confortabilă și și-a consolidat masiv pozițiile în teritoriu, iar în acest fel, alegerile pe circumscripții uninominale îi vin ca o mănușă. Și-a făurit un imperiu mediatic și și-a atras de partea sa o mulțime de personalități notorii, care îi asigură spatele. Odată cu apropierea alegerilor, se va dinamiza și mai mult. Datorită echipei sale destul de consistente, dar și a resurselor administrative de care dispune, va da lovitură după lovitură. Ieftinirea gazului și reconstrucția în forță a drumurilor sunt doar o parte din acțiunile care, în mod cert, se vor materializa în voturi în favoarea sa.
O eventuală rămânere a Plahotniuc la guvernare, după alegerile din toamnă, nu va aduce după sine cine știe ce surprize, ci i-ar permite, mai curând, să continue proiectele începute anterior, care i-ar consolida și mai mult puterea.
ANDREI NĂSTASE
Este un personaj politic aflat în cădere liberă, care se va stinge la fel de repede cum s-a format ca politician. Partidul său, Demnitate și Adevăr, care a apărut în 2015, pe fondul crizelor provocate de vechile guvernări, nu a reușit să se instituționalizeze și să-și găsească o nișă clară pe eșichierul politic. Cârdășia cu socialiștii lui Dodon, în timpul protestelor din 2016, și cedările făcute în favoarea Maiei Sandu la prezidențiale i-au îngustat semnificativ bazinul electoral. În plus, reprezintă prea evident interesele finanțatorilor săi, Victor și Viorel Țopa, niște afaceriști controversați, care au fost condamnați în Moldova și care se ascund în Frankfurt, Germania.
Sondajele arată destul de clar că, de unul singur, PPDA nu are cum să acceadă în Parlament, iar singura lui șansă de a se mai menține, o perioadă, pe linia de plutire este participarea într-un bloc comun cu PAS la alegerile legislative.
TRAIAN BĂSESCU
O figură absolut atipică pentru politica moldovenească, fostul președinte al României are toate șansele să pună bazele unui partid relativ mare, care să ajungă în Parlament chiar după alegerile din toamnă. Prăbușirea PL și lipsa unor alternative reale pe segmentul unionist îi deschid larg ușile spre un electorat masiv și fidel, destul de matur și ambițios, capabil să-și înfrunte adversarii în față și care acționează din convingere, fără a pune prea multe condiții.
Traian Băsescu este avantajat și de faptul că 2018 este anul în care este marcat centenarul unirii, respectiv, electoratul unionist va fi mult mai dinamic decât de obicei. Încărcătura simbolică specială și multiplele evenimente care se vor derula pe parcursul întregului an, îi vor mobiliza exemplar pe potențialii săi alegători, prin urmare, îi va putea pescui în voie.
Totuși, Traian Băsescu nu a reușit încă să-și rezolve problemele legate de cetățenia moldovenească și este foarte probabil să nu mai apuce să candideze personal la aceste alegeri. Politicienii moldoveni, care conduc formal PUN-ul, nu se prea bucură de credibilitate, respectiv, tot greul cade pe umerii lui Băsescu. Și în cazul lui, ca și în cel al Maiei Sandu, șansele de a avea reprezentare parlamentară depind, în cea mai mare parte, de votul pe listele de partid, deoarece aici contează imaginea liderului, mai puțin a echipei.
În același timp, partea proastă a prezenței lui Băsescu în politica moldovenească este că îi consolidează pozițiile lui Dodon, care îl va folosi ca pe o sperietoare, pentru a se justifica în fața propriului electorat și pentru a-și masca impotența politică.
În următoarea garnitură parlamentară, Traian Băsescu, prin interpușii săi, are șansa să încline balanța spre o majoritate de dreapta și chiar să participe la guvernare, inclusiv alături de Plahotniuc. În mod cert, el va păstra câte o punte de dialog cu toate partidele, cu excepția PSRM, și va ști să-și promoveze interesele mai abil decât au făcut-o predecesorii săi, care au ocupat anterior acest segment electoral.
Cam atât. Mai sunt Iurie Leancă, cu PPEM-ul, Vladimir Voronin, cu PCRM-ul, Renato Usatîi, cu PN-ul lui, Mihai Ghimpu și PL-ul, Viorel Cibotaru, cu PLDM-ul ș.a., dar aceștia nu cred că vor reuși să creeze vreo surpriză.
Aceasta este toată fauna noastră politică, care ne va umple viața în următoarele zece luni.
Concluzii
După cum vedem, oferta politică este limitată, alternativele sunt slabe, de aceea, n-ar trebui să avem așteptări foarte mari de la alegerile parlamentare din 2018. Se vede clar că este de destul de riscant să forțăm prea mult nota, deoarece orice mișcare bruscă ar putea arunca țara în haos, astfel încât să pierdem și puținul pe care îl avem. Pași mici, calculați și minte lucidă, asta se cere de la noi. Emoțiile nu trebuie să prevaleze asupra rațiunii, chiar dacă este destul de greu să le ții în frâu.
Filozofia spune că scopul trebuie formulat în așa fel, încât să nu poată atins, ci doar să ne mențină într-o direcție bine definită și să ne stimuleze să ne punem obiective clare și realiste, pe care să le atingem unul după altul. În caz contrar, riscăm să ajungem la concluzia că ne-am atins scopul, dar nu ne-am îndeplinit așteptările. Așa cum am mai pățit de mai multe ori.
autor: Nicoale Federiuc
