Poșta Moldovei: Cum activează întreprinderea și ce se întâmplă cu serviciile poștale din țară

În legătură cu situația din Ucraina, reprezentanții Î.S „Poșta Moldovei” au emis o notă informativă în care au venit cu unele precizări. Astfel, potrivit responsabililor, unele trimiteri vor parveni cu întârzieri, informează Realitatea.md

„Î.S. „Poșta Moldovei” activează în regim obișnuit și toate serviciile poștale se prestează pe întreg teritoriul țării. Reieșind din faptul că transportul aerian a fost temporar sistat, trimiterile poștale internaționale vor parveni cu întârziere pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context, mizăm pe înțelegere și răbdare din partea voastră. La moment, depunem efort maxim întru identificarea soluțiilor pentru a intensifica procesul de expediere și recepționare a trimiterilor poștale pe cale terestră către toate destinațiile”, se arată în nota informativă.

Mai mult, dacă vor interveni unele modificări, responsabilii vor informa cetățenii.

„Pentru a afla detalii despre evoluția situației rugăm să ne contactați prin intermediul rețelelor de socializare, sau la nr. serviciului suport clienți 0 22 270044”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share