Social

Povestea Doinei Danielean, femeia care a învins cancerul de col uterin

Pinterest LinkedIn Tumblr

A fost mai puternică decât cancerul, boala care anual provoacă milioane de decese în întreaga lume. Doina Danielean este una dintre puținele femei din țara noastră care a reușit să depisteze la timp cancerul de col uterin, după efectuarea testului Papanicolau. După o luptă dificilă cu maladia, acum se bucură de viață alături de fiul ei de 10 ani.

Știa multe despre cancerul de col uterin încă înainte de stabilirea diagnosticului, dar vestea că ar putea fi bolnavă, a îngrozit-o mult… În 2015 medicul i-a sugerat se testeze, dar a neglijat recomandarea. A mers la medic abia peste două luni, cu tot setul de analize care-i confirmase cruntul diagnostic: cancer de col uterin în fază incipientă.

„La început, nu-mi venea să cred că la 25 de ani este posibil să ai o asemenea maladie. Am mers repetat la medic după ce au apărut alte probleme de sănătate și acest lucru m-a alarmat. Dacă reacționam la prima consultație, la stadiul de pre-cancer, poate că preveneam toate complicațiile, după doar două luni, diagnosticul evoluase în cancer”, spune Doina Danielean.

Au urmat mai multe proceduri la Institutul Oncologic din Chișinău, după care a mers la un medic din România, care a direcționat-o către o clinică specializată din Bruxelles.

„Acolo am fost supusă unei intervenții chirurgicale, mai exact, mi-a fost înlăturată doar partea afectată a uterului și a colului. M-am recuperat o perioadă îndelungată, până când testul a confirmat lipsa celui de-al 16-lea genotip al HPV-ului”, adaugă femeia.

Doina Danielean spune că această experiență complicată i-a marcat întreaga viață. „Am impresia că până atunci nu-mi acordam atât de multă atenție. Am învățat să mă pun pe mine pe primul loc. Sănătatea a devenit cea mai mare responsabilitate pentru mine. Am început să savurez lucrurile mici, să mă bucur de apusuri, răsărituri, să nu mă mai grăbesc atât de mult. Stresul, lipsa somnului, o alimentație neechilibrată ne pot crea mari probleme de sănătate”, afirmă învingătoarea.

Doina îndeamnă femeile din țara noastră să se adreseze la medicul de familie și să facă testul citologic – extrem de simplu și ușor, pentru a depista la timp maladia. Testul Papanicolau trebuie efectuat o dată la trei ani și este acoperit din fondurile de asigurări medicale obligatorii, atât pentru femeile asigurate, cât şi cele neasigurate.

„Dacă depistezi cancerul de col uterin în fază incipientă, tratamentul este simplu, iar complicațiile pot fi prevenite și șansele la recuperare sunt mult mai mari.  Analizele  medicale sunt niște indicatori care ne confirmă sau infirmă că suntem bine. Reușim să prevenim anumite boli. Respectiv, trebuie să ne alocăm câteva ore, o dată pe an, pentru a vedea cum funcționează organismul nostru. Este cel mai mare bine pe care ni-l putem face, noi, femeile”, precizează Doina Danielean.

Boala poate fi prevenită și prin imunizare contra Virusului Papillomei Umane (HPV) în adolescență. „Vaccinul te protejează de virus de la o vârstă timpurie. Nu doar pe tine, dar și pe partener.”,spune Doina Danielean.

Datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale arată că peste 4.100 de moldovence sunt afectate, în prezent, de cancerul de col uterin. Anual, peste 370 de femei sunt diagnosticate cu această maladie, iar peste 160 mor din cauza că s-au adresat târziu la medic. Vârsta femeilor la care cancerul de col uterin este depistat cel mai des este de la 40 la 45 de ani și de la 50 la 60 de ani.

Sursa: MSMPS

loading...

Comments are closed.