POZE spion: Vezi cum Natalia Morari își pregătește “emisiunea echidistantă”

Deși pretinde că este echidistanță și face emisiuni corecte, Natalia Morari a fost surprinsă ”la un Borjomi” cu două persoane ”independente” care apar frecvent în studiourile tv8.md și se prezintă în calitate de ”experți”.

Fotografiile au fost făcute în Coffee House din Soiuz, în clădirea unde se află și postul de televiziune al Nataliei Morari, patronat anterior de către Chiril Lucinschi, având atunci denumirea TV7.

Din fotografiile spion, vedem că Natalia Morari s-a întâlnit cu Stella Jantuan și Ștefan Gligor.

Jantuan apare în proiectul ”De facto: Ne apărăm de propagandă!”, alături de fostul comunist Alexei Tulbure și de expertul economic Victor Ciobanu.

Ștefan Gligor apare în proiectul ”Altfel spus”, alături de alți pretinși experți.

Cu privire la acești experți, Dumitru Vicol, analist economic, votant PAS, a menționat: ”Cuvânt “expert” trebuie interzis prin lege și scos din dex. Se abuzează de acest cuvânt. Expert e acel doctor într-o știință care și-a dedicat toată viața pentru analiza unui fenomen. Toți restul sunt doar niște observatori ale proceselor care își exprima opinia”.

Fotografiile au fost publicate pe canalul Lustrația.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share