Precizări pe subiectul autovehiculelor înmatriculate în regiunea transnistreană

După cum este cunoscut, conform celor convenite în trimestrul I al anului 2020, între autoritățile de profil ale Republicii Moldova și Ucrainei, începând cu data de 15 ianuarie curent, accesul în traficul rutier internațional, urma să fie asigurat doar în privința mijloacelor de transport din regiunea transnistreană ce vor dispune de plăci de înmatriculare ale Republicii Moldova și de plăci de model neutru și însoțite de autocolantul „MD”, adică a autovehiculelor înregistrate la punctele de înmatriculare din or .Tiraspol și or. Râbnița, în conformitate cu prevederile Deciziei protocolare „Cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană, care nu desfășoară activitate comercială” din 24 aprilie 2018, Legii nr.170/2018 și Hotărârii Guvernului nr.847/2018.

Aceasta la rândul său presupunea că în această categorie nu se vor mai regăsi autovehiculele cu plăci de înmatriculare eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender care conțin simbolici și numere de serie neconforme cerințelor legislației în vigoare și care traversează frontiera de stat moldo-ucraineană.

Este de menționat faptul că abordarea privind interdicția de traversare menționată supra a fost pusă în aplicare până la finele anului 2010, iar ulterior, a fost suspendată pentru o perioadă nedeterminată în contextul promovării măsurilor de consolidare a încrederii și a stimulării procesului de relansare a negocierilor în toate formatele de negocieri privind reglementarea transnistreană (formatele de dialog „5+2”, „1+1”, grupuri de lucru sectoriale).

În perioada 10-20 ianuarie 2020 a fost implementat un regim de testare la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene pentru automobilele înmatriculate în stânga Nistrului, prin care s-a interzis trecerea acestora, fiind sporită în context și dinamica înmatriculărilor cu plăci de model neutru la subdiviziunile teritoriale din stânga Nistrului, mecanism ce a fost însă din nou suspendat urmare a riscurilor eminente de a fi blocată trecerea peste punctele de pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene, necontrolate efectiv de către autoritățile Republicii Moldova, inclusiv prin regiunea transnistreană, a tuturor unităților de transport și a conducătorilor auto posesori de numere și de permise de conducere moldovenești.

Urmare a evaluărilor recent efectuate, la fel, s-a constatat necesitatea stabilirii și realizării unor măsuri adiționale în măsură să minimalizeze potențialele vulnerabilități și să evite provocarea unor situații destabilizatoare ce vor afecta locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, iar evaluările respective au fost aduse la cunoștința factorilor decizionali.

În contextul coordonărilor efectuate interinstituțional și agreate de către conducerea țării, a fost convenită contramandarea pentru o perioadă scurtă de timp a intenției de prohibiție prenotate, între timp fiind asigurată desfășurarea unor consultări interactive cu toți actorii relevanți, oferirea instrucțiunilor de resort instituțiilor naționale abilitate, elaborarea mecanismelor de evidență a proceselor corespunzătoare, inițierea campaniilor informative cu privire la regulile de acces în traficul rutier internațional, notificarea participanților din formatul „5+2” și implementarea etapizată a mecanismului stabilit, în termenii fixați.

Despre evoluțiile marcate ulterior, vor fi furnizate informații adiționale.

Total
0
Shares
Total
0
Share