Precizările Ambasadei României despre ajutoarele oferite și regiunii separatiste din stânga Nistrului

Ambasada României la Chișinău a spus că ajutoarele oferite R. Moldova pentru lupta cu pandemia de COVID-19, inclusiv vaccinuri, sunt destinate și regiunii transnistrene, scrie Radio Europa Liberă.

Citând date ale ministerului moldovean al sănătății, ambasada a informat într-o postare pe Facebook că regiunii transnistrene i-au fost repartizate între altele 1 810 doze de vaccin AstraZeneca, măști, combinezoane, mănuși și încălțăminte de protecție, dar că aceste donații nu au fost ridicate din depozitele specializate din Chișinău.

Citește și: Igor Dodon este gata să discute cu Maia Sandu: Izolarea, blocarea și nedorința de a discuta este o problemă pentru cetățeni

Ambasada României spune că a făcut precizările „ca urmare a unor informații controversate vehiculate în data de 4 martie 2021”.

Ceva mai devreme, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski declarase că cele 1 810 doze de vaccin au fost donate regiunii de Organizația Mondială a Sănătății și că vor ajunge la destinație în „timpul apropiat”.

Regiunea transnistreană nu a primit deocamdată alte vaccinuri, dar Krasnoselski spune că așteaptă zeci de mii de doze de vaccin rusesc.

Citește și: Igor Dodon reiterează că blocajul politic poate fi soluționat prin dialog

Total
0
Shares
 
Total
0
Share