Alte știri

Precizările CNAS privind solicitarea certificatelor pe suport de hârtie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ținând cont de multiplele adresări ale solicitanţilor de certificate, Casa Naţională de Asigurări Sociale precizează că subdiviziunile sale teritoriale nu eliberează certificate pe suport de hârtie pentru a fi prezentate la diferite instituţii publice de pe teritoriul Republicii Moldova.

Schimbările în activitatea instituţiei au fost generate de modificările operate în Legea nr.142 din 19.07.2018 cu privire la schimbul de date și interoperabilitate, prin completarea art. 6 “Conectarea la platforma de interoperabilitate și participarea la schimbul de date”.

Potrivit prevederilor legii, autoritățile publice sunt obligate să asigure prestarea serviciilor fără a solicita documente de la persoane fizice şi juridice în cazul în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resursele informaționale și pot fi consumate sau furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate MConnect.

Prin Platforma tehnologică comună de schimb de date cetățenii vor oferi autorităților publice datele personale o singură dată, iar instituțiile publice vor utiliza aceste date pentru prestarea serviciilor publice.

Totodată, cetăţenii pot solicita în continuare de la casele teritoriale de asigurări sociale certificatele necesare pentru prezentarea lor peste hotarele ţării.

loading...

Comments are closed.