Precizările ministrului Sănătății privind numărul mare de cazuri COVID-19

Numărul mai mare de cazuri COVID-19 înregistrate în Republica Moldova în ultima perioadă, peste 1000 zilnic, este explicat de ministrul sănătății, Ala Nemerenco, și prin faptul că se fac mai multe teste rapide, chiar și în ambulanțe. Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, ministrul a precizat că numărul testelor a crescut de la 7000 la 10000 în fiecare zi. Este important ca sistemul medical să facă față situației, iar pacienții în stare medie-gravă și gravă să fie spitalizați. Dacă vor fi solicitări, vor fi deschise mai multe paturi pentru tratarea pacienților cu COVID-19, a declarat ministrul, transmite IPN.

Potrivit Alei Nemerenco, Ministerul Sănătății nu are deocamdată un proiect de decizie de imunizare a copiilor împotriva noului coronavirus, dar există o discuție în acest sens. Dacă se va ajunge la o decizie, testarea va avea loc doar cu acordul părinților.

În alt context, ministrul a spus că riscul de contaminare cu COVID-19 este foarte mare în rândul personalului medical, de aceea vaccinarea este importantă, iar angajații din medicină care au contraindicații la imunizare trebuie să fie scoși din prima linie.

În ceea ce privește maratoanele de vaccinare, Ala Nemerenco a precizat că acestea nu se mai organizează întrucât participarea populației la ele a fost una foarte joasă, iar costurile au fost mari. Totodată, acum se merge cu imunizarea spre comunitățile mici.

Deocamdată, nu vor fi aplicate alte restricții în sectorul HORECA, a mai spus oficialul.

Potrivit statisticilor, 21% din populația Republicii Moldova este imunizată împotriva COVID-19. Numărul real al cetățenilor moldoveni vaccinați este mai mare, deoarece o parte dintre ei au fost imunizați peste hotarele Republicii Moldova, a menționat ministrul sănătății.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share