Premierul Ion Chicu prezintă informații importante despre pandemia de COVID-19 în Moldova

”Am o pasiune mare pentru cifre. Tot timpul m-am simțit ”în albia mea”, când am avut de-a face cu ele. Pot în baza cifrelor să spun cu o mare exactitate ce va fi peste o perioadă sau alta…”, scrie premierul Chicu pe pagina sa de pe Fcebook.

Potrivit premierului, avem încă 22 de cazuri confirmate. Un total de 199, de la primul caz înregistrat pe 7 martie. Procentual, este cea mai mică creștere din ultimele 10 zile, dar profilul celor infectați îngrijorează extrem de mult.

4 lucrători medicali de la Spitalul Clinic Republican – una din cele 6 instituții medicale din țară, care la moment internează bolnavi cu coronavirus confirmat. În total, la SCR sunt deja 12 cazuri confirmate.

”Slavă Domnului, nici un caz confirmat de infectare a lucrătorilor medicali în celelalte 5 instituții. Aceste cifre vorbesc mult despre organizarea lucrurilor în instituții. Foarte mult”, a mai total premierul.

Cifra pelerinilor de la Poceaiev și a celor, pe care i-au contaminat ei constituie deja 40 de cazuri. Inclusiv, preotul care i-a însoțit.

Astăzi, al doilea slujitor bisericesc (Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Mucenic Valerie din Chișinău) a fost confirmat cu virus COVID 19. În aceste condiții, riscul contaminării în cadrul serviciilor religioase este unul enorm.

Respectiv, desfășurarea activităților cu caracter religios, inclusiv a liturghiilor, cu participarea cetățenilor este interzisă. Poliția va asigura monitorizarea respectării acestei interdicții, iar în caz de abateri – va veni cu sancțiuni, conform legislației.

”Fac apel la slujitorii bisericești să nu pună în pericol sănătatea oamenilor. Să nu petreacă aceste slujbe cu participarea cetățenilor. Aveți grijă nu numai de sufletul nostru, dar și de sănătatea trupească. Vom veni la sfânta împărtășanie toată vara și toamna, numai faceți ca oamenii să ajungă până atunci. Lăsați oamenii acasă”, a fost mesajul lui Chicu.

”În final, Muțumesc din suflet medicilor noștri. Azi totalul celor vindecați a atins cifra de 11. Sperăm, în zilele următoare să mai avem 18 externați (primul test-negativ urmează a fi confirmat de testul 2). E meritul Vostru, Stimați medici și lucrători medicali!”, a punctat șeful Guvernului.

Considerând numărul celor vindecați, dar și spre regret – 2 decedați, actualmente avem 186 cetățeni internați în spitale cu COVID-19

Total
0
Shares
Total
0
Share