Politic

Premierul interimar, desemnat de Maia Sandu: CFM trebuia să-și concedieze angajații de care nu mai are nevoie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Calea Ferată a Moldovei trebuia să-și concedieze angajații de care nu mai are nevoie, iar datorii la salarii nu se mai adunau. De această părere este Aureliu Ciocoi, premierul interimar desemnat de către președintele Maia Sandu.

În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, Ciocoi a spus că CFM este la autogestionare financiară, iar managementul acestei companii de stat urma să acționeze după exemplul companiilor internaționale din domeniul transporturilor, care și-au concediat angajații de care nu mai aveau nevoie din cauza problemelor create de pandemia de COVID-19.

Ciocoi a dat drept exemplu și situația companiilor avia din UE, care au disponibilizat mii de angajați pentru a nu ajunge la acumularea datoriilor salariale.

Amintim că mai mulți angajați de la CFM nu și-au primit salariile de vreo patru luni, iar aceștia au protestat ieri în fața Președinției și la alte instituții centrale de stat.

Cu privire la situația de la CFM, PSRM a reușit să creeze o Comisie parlamentară de anchetă, pentru a se elucida cauzele îndatorării excesive a acestei întreprinderi de stat.

loading...

Comments are closed.