Oficial

Premierul Ion Chicu a fost la Gazprom. Iată ce a discutat cu Miller

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prim-ministrul Ion Chicu a efectuat o vizită de lucru la „Gazprom” din Moscova, unde a fost întâlnit de conducerea corporației în frunte cu președintele Alexei Miller.

Miller l-a felicitat pe primul ministru cu învestirea în funcție, urându-i cabinetului Chicu atingerea cât mai multor obiective.

Pe durata ședinței, părțile au discutat un șir de subiecte importante, precum alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova, achitările pentru gazele consumate, dar și implementarea pachetului energetic III.

În context, Alexei Miller a menționat că în prezent „Moldovagaz” achită consumul curent în măsură deplină.

În continuare, președintele „Gazprom” a descris scenariile tehnice existente de furnizare a gazelor naturale în RM, inclusiv prin România și Bulgaria, și a menționat că acestea pot asigura necesitățile naționale.

Prim-ministrul i-a mulțumit lui Miller pentru o informare detaliată, apreciind optimismul și deschiderea conducerii „Gazprom”.

Premierul Chicu a precizat: „Nu vom admite creșterea tarifelor pentru gazele naturale și vă mulțumim pentru deschiderea în negocierea condițiilor de furnizare”.

În finalul discuției, părțile au convenit să fie realizate un set de măsuri, care să asigure furnizarea continuă a gazelor consumatorilor din RM.

loading...

Comments are closed.