Oficial

Premierul Ion Chicu a vizitat Universitatea Tehnică a Moldovei

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat Universitatea Tehnică a Moldovei unde s-a întâlnit cu studenții și profesorii instituției.

În debutul discuției, Șeful Executivului a îndemnat tinerii să se dedice procesului educativ, menționând că specialitățile inginerești sunt tot mai solicitate. În context, Prim-ministrul a vorbit despre programul investițional al Guvernului pentru 2020 – 2023 și a precizat că necesitatea de competențe inginerești va crește esențial.

„Sunt ferm convins că învățământul tehnic și șansele de restabilire a economiei țării se află într-o strânsă legătură. Pentru ca Republica Moldova să avanseze, trebuie să muncim împreună, deoarece voi sunteți viitorul”, a spus Prim-ministrul.

Premierul a subliniat că Guvernul va susține proiectele de dezvoltare instituțională a UTM, și va majora investițiile în educație, pentru a crește calitatea și confortul procesului educațional, prin urmare – calitatea studiilor.

Prim-ministrul s-a arătat convins că industrializarea economiei naționale este soluția opririi exodului și creșterii durabile economice, menționând că prin industrializarea economiei naționale Moldova va fi inclusă în lanțurile economice regionale și globale.

În prezent, la Universitatea Tehnică a Moldovei își fac studiile aproximativ 8 mii de studenți.

 

 

loading...

Comments are closed.