Premierul Ion Chicu, la ZEL Orhei: „Asemenea platforme industriale trebuie să apară în fiecare centru raional din ţară”

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat astăzi Subzona Orhei a Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți, unde a discutat cu managerii companiilor despre planurile acestora de a-şi extinde afacerile şi măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru a facilita activitatea investitorilor. 

Vizita a început la compania cu capital japonez şi german Sumitomo Electric Bordnetze, care este specializată în producerea cablajelor electrice pentru automobile. Conducerea întreprinderii a menționat că proiectul este unul foarte important, şi, deşi fabrica a fost deschisă abia acum 2 ani, aceasta a înregistrat succese remarcabile, în special au fost create circa 4000 locuri de muncă.  Astfel că, îşi propun să extindă producerea și să ofere și mai multe locuri de muncă oamenilor din zonă.

În cadrul vizitei la hala industrială, premierul Ion Chicu a subliniat că echipa guvernamentală va face tot posibilul pentru a susține și în continuare activitățile investiționale pe teritoriul Republicii Moldova, iar asemenea platforme industriale să fie amplasate în fiecare centru raional din țară.

„Sunteți un exemplu demn de urmat. Sunt sigur că putem face asemenea platforme industriale în fiecare centru raional din Republica Moldova,  mai ales că avem și condițiile necesare pentru aceasta. Guvernul va oferi tot suportul necesar acolo unde va fi nevoie, pentru ca să putem crea noi locuri de muncă bine plătite”, a declarat șeful Executivului.

Totodată, premierul a subliniat că scopul autorităților este oferirea unei vieți mai calitative cetățenilor, obiectiv care poate fi atins doar în urma dezvoltării economice și creării condițiilor atractive pentru investitori. „Vom asigura suport esențial tuturor investitorilor în asemenea platforme și vom depune eforturi să convingem mai multe companii să creadă în viitorul lor de succes în Moldova”, a notat Ion Chicu. 

Zona Economică Liberă Bălţi a fost fondată în anul 2010 şi administrează 11 subzone, amplasate în 3 regiuni ale Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share