Președintele Bulgariei intră în autoizolare după ce a contactat cu un oficial pozitiv la COVID-19

Președintele bulgar Rumen Radev va trebui să se autoizoleze în așteptarea unui test de coronavirus după ce a intrat în contact la sfârșitul săptămânii trecute cu un înalt oficial militar testat ulterior pozitiv la COVID-19, a declarat marți ministrul sănătății, citat de Reuters, transmite Agerpres.

Radev a călătorit luni în Estonia, dar și-a scurtat vizita și s-a întors marți seară, arătând reporterilor la aeroportul din Sofia un rezultat negativ al unui test de COVID-19 pe care l-a făcut în timpul deplasării.

Cu toate acestea, ministrul sănătății Kostadin Angelov a declarat că Radev trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauție în urma contactului său vineri cu comandantul forțelor aeriene bulgare.

Nu era clar când Radev va fi supus unui alt test de COVID-19 sau cât timp ar trebui să rămână în carantină, dar președintele a spus că nu prezintă simptome.

“De la începutul crizei COVID-19, am fost în contact constant cu mii de oameni în toată țara, dar respect strict toate măsurile sanitare și nu am avut niciun fel de probleme, nici acum nu am”, a spus Radev.

“Sunt într-o stare fizică perfectă, fără simptome de infecție”, a adăugat el. 

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share