Președintele Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul României

Comisia parlamentară de control al finanțelor publice va acorda atenție specială gestionării fondurilor oferite de organizațiile internaționale pentru buna gestionare a situației umanitare din țara noastră.

Despre aceasta președintele Comisiei, deputatul PSRM, Tatiana Cunețchi, a declarat în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, cu prilejul încheierii misiunii diplomatice în țara noastră.

De asemenea, a fost discutat contextul regional de securitate și repercusiunile umanitare și social-economice ale acestuia asupra Republicii Moldova.

”Ne confruntăm cu mai multe crize concomitent – criza refugiaților, criza energetică, creșterea prețurilor. Pentru a face față acestor provocări, suntem axați pe consolidarea eforturilor ca să putem asigura o viață decentă cetățenilor noștri”, a subliniat Tatiana Cunețchi.

Total
0
Shares
Total
0
Share