Președintele Delegației Parlamentului European pentru Moldova: La moment, soluția ideală ar fi alegerile anticipate

parlamentul european, alegeri parlament european, stiri false, combaterea stirilor false

Președintele Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova, Andi Cristea, a oferit un interviu pentru Radio Europa Liberă. Acesta a afirmat că atunci când deciziile Curții Constituționale nu sunt respectate, noțiunea de stat de drept nu poate fi nicidecum aplicată.

Eurodeputatul afirmă că Republica Moldova se află într-o situație foarte grea, penru că după 10 ani, Moscova poate să recapete inițiativa strategică și ulterior controlul a ceea ce se întâmplă la Chișinău. Acesta a declarat că România ar trebui să fie în continuare principalul partener strategic și să facă totul ca să aducă Republica Moldova, mai aproape de Uniunea Europeană.

” Nu se poate nimeni entuziasma la ideea că Putin, prin oamenii săi, se instalează la șefia Parlamentului de la Chișinău sau a Ministerului Apărării. R. Moldova nu este doar într-un impas politic, dar este mai ales într-unul constituțional. Dacă decizii obligatorii ale Curții Constituționale nu se respectă, atunci orice idee de stat de drept e pusă sub semnul întrebării.” susține Andi Cristea.

Președintele Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova a declarat că politicienii ar trebui să se întoarcă cu fața spre popor, spunând că alegerile anticipate ar fi o soluție, pentru ca oamenii să arate dacă doresc sau nu o guvernare ACUM – PSRM. Acest lucru este calificat drept corect din punct de vedere democratic și constituțional în opinia eurodeputatului.

Ce ține de constituționalitate, Cristea mai adaugă că nici Comisia de la Veneția, nici alt organism consultativ nu poate deveni organ suprastatal pentru o Curte Constituțională națională, mai ales că, dacă ne uităm în trecut, conduita constantă a Comisiei de la Veneția în recomandările pe care le-a emis a fost ca această conduită să protejeze rolul și statutul Curților Constituționale naționale, mai ales când au fost atacuri la adresa acestora. Acesta a mai adăugat că în unele state puternice din UE, membrii Curții Constituționale, pot fi ușor și membri de partid.

Deputatul Parlamentului European spune că decizia unanimă a judecătorilor de la CC înseamnă că în momentul de față, alegerile anticipate sunt o variantă ideală pentru Republica Moldova. Acesta totodată se arată deranjat de faptul că “ACUM nu spune nimic despre potențiala finanțare ilegală a lui Dodon dinspre Moscova. Influența Moscovei era și până acum foarte mare în R. Moldova, dar gândiți-vă unde se va ajunge dacă socialiștii vor avea control peste instituțiile esențiale din zona de securitate. Și aici aș vrea să parafrazez un analist politic român, care are multă substanță în întrebarea retorică: „Maia, de ce? De ce ai făcut asta”?”

În cele din urmă, Andi Cristea a recomandat forțelor externe să nu se amestece în jocul din Republica Moldova, pentru ca forțele de la Chișinău să găsească o modalitate de a se așeza la masa de dialog, pentru a găsi cea mai bună soluție.

Total
0
Shares
Total
0
Share