Președintele Filipinelor l-a învinuit public pe Dumnezeu pentru tot răul ce se întâmplă în lume

După Barack Obama, Kim Jong-Un, Ban Ki-moon şi Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, şi-a găsit o nouă ţintă: Dumnezeu, informează dpa.

Într-un discurs pronunţat la 22 iunie, în cursul deschiderii unui summit consacrat tehnologiilor informatice şi comunicării la Davao, şeful statului filipinez a profitat pentru a-l ataca pe …Dumnezeu, scrie Agerpres.

Concret, Rodrigo Duterte nu a ezitat să-l trateze pe Cel de Sus drept “prost” pentru că l-a lăsat pe Adam să mănânce mărul în Rai, conform Bibliei, ceea ce a constituit originea răului în lume.

El i-a reproşat lui Dumnezeu:” Tu ai creat ceva perfect şi apoi, Te-ai gândit la un eveniment care va distruge calitatea propriei Tale lucrări”. “Cât poate fi Dumnezeu de prost? Este prost că l-a făcut pe Adam să mănânce mărul”, a spus în continuare liderul filipinez. Amintind că, de atunci, fiecare bărbat şi femeie au “păcatul originar” în gene, Rodrigo Duterte şi-a continuat tirul întrebărilor: “A fost fapta părinţilor noştri – noi nu ne născusem încă, dar acum avem în sânge păcatul originar. Ce fel de religie este aceasta? Eu nu pot să o accept!”

Totuşi, Duterte a susţinut că el crede că în existenţa unui “spirit universal”. Foarte ofensiv împotriva religiei catolice, preşedintele filipinez s-a mai lansat într-o lungă tiradă în iunie, acuzându-i de “ipocrizie” pe preoţii catolici care critică cu virulenţă războiul violent dus de guvernul său împotriva traficanţilor de droguri.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei de la Manila, Harry Roque, a declarat luni că afirmaţia lui Duterte reprezintă doar o convingere personală a acestuia şi nu o atitudine oficială faţă de religia catolică. El a spus că Duterte tinde să utilizeze cuvinte tari atunci când îşi exprimă convingerile.

“Asta este convingerea personală a preşedintelui”, spuse el. “Suntem liberi să credem în religie şi suntem, de asemenea, liberi să nu credem în religie. Preşedintele are propriile credinţe spirituale“, a mai spus acesta.

Duterte a criticat în trecut Biserica Catolică din Filipine, unde mai mult de 80% din populaţie practică această religie, acuzându-i pe preoţi de corupţie şi abuz sexual.

În 2015, în timp ce era încă primar la Davao, el l-a blestemat pe papa Francisc din cauza ambuteiajelor pe care le provocase vizita sa.

Anterior, Rodrigo Duterte îşi făcuse o plăcere răutăcioasă din a insulta şi de a-i certa pe diverşi lideri şi responsabili de la toate nivelurile. La 3 iunie, preşedintele filipinez declarase că un expert ONU putea să se ducă “la naiba” pentru că îl dezaprobase pentru recenta destituire a preşedintei Curţii Supreme a arhipelagului, Maria Lourdes Sereno. Printre alte fapte “notabile”, în 2016, Rodrigo Duterte nu ezitase să-i arate degetul mijlociu Uniunii Europene, să-l trateze pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, drept “imbecil” şi să-l califice pe preşedintele american Barack Obama drept “fiu de căţea”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share