Președintele Igor Dodon a felicitat juriștii cu Ziua profesională

Președintele Igor Dodon a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Juristului.

Stimați exponenți ai profesiilor juridice,

Tradițional, la 19 octombrie, comunitatea juriștilor își marchează sărbătoarea profesională. Cu acest deosebit prilej, Vă transmit sincere felicitări și urări de noi realizări în misiunea pe care o îndepliniți în numele dreptății și al supremației Legii.

Exercitând cele mai diverse roluri: de magistrat, procuror, avocat, notar, executor judecătoresc, funcționar public, dumneavoastră sunteți cei care conferiți societății un curs corect, care promovați valorile democratice și, în mod direct, contribuiți la construirea încrederii în stat și în lege.

Este primordial ca justiția să-și recapete credibilitatea și este obligația fiecăruia dintre noi, inclusiv a actorilor politici, să respectăm criteriile de independență, imparțialitate și de neimplicare în actul justiției care constituie, de altfel, o condiție eminentă pentru un stat de drept.

Înfăptuirea actului justiției trebuie să se bazeze exclusiv pe nevoia specifică de dreptate. Or, el este cel dintâi care trebuie să aducă stabilitate, mai ales într-o societate de tranziție ca a noastră, în care politicienii vin și pleacă.

Suntem solidari în ideea că o națiune nu poate progresa cu adevărat în lipsa unei justiții corecte, eficiente și funcționale, care trebuie să se afle în slujba oamenilor, fiindcă astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de implicarea plenară a tuturor juriștilor în amplul proces de reformare a sectorului justiției.

Susțin ferm acest deziderat și Vă asigur că rămân a fi un promotor al reformelor în domeniu și un partener de dialog, determinat să continui lupta împotriva corupției în sistem și imixtiunii în actul justiției, implementând înaltele standarde internaționale la care Republica Moldova a aderat.

În pofida contextului complicat în care ne aflăm, Vă îndemn, stimați exponenți ai profesiilor juridice, să fiți racordați la vocea și spiritul societății și să contribuiți cu determinare la promovarea legii și dreptății ca valori supreme într-un stat de drept.

Citește și: VIDEO // Vlad Gorgos, producătorul formației ”Millenium”, spune ”DE CE IGOR DODON?”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share