Actual

Președintele Igor Dodon a participat la o videoconferință cu Zhang Yinghong, Ambasadorul Chinei în Republica Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Igor Dodon a avut o discuție în format de videoconferință cu E.S. Zhang Yinghong, Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, transmite Telegraph.md

În cadrul videoconferinței s-a discutat un spectru larg de chestiuni legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun.

În mod special a fost subliniată necesitatea realizării vizitei de stat a Președintelui Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, planificată, inițial, pentru finele lunii martie curent, dar amânată din cauza pandemiei.

Șeful statului a reiterat interesul reciproc față de organizarea acestei vizite, în cadrul căreia urmează a fi semnate acorduri bilaterale importante, ce vor conduce la consolidarea semnificativă a cooperării moldo-chineze.

În contextul luptei comune împotriva răspândirii în continuare a COVID-19, Igor Dodon exprimat recunoștință conducerii Chinei pentru ajutorul permanent acordat țării noastre sub formă de livrări a diferite mijloace de protecție, dar și de echipament medical, inclusiv în cadrul programelor de caritate.

Totodată, președintele a fost informat că la momentul actual în China se desfășoară faza finală a testelor clinice pentru vaccinul împotriva coronavirusului, care ar putea fi lansat până la sfârșitul anului 2020. În legătură cu aceasta, s-a discutat posibilitatea de acordare a vaccinurilor pentru cele mai vulnerabile categorii de cetățeni ai Republicii Moldova.

Citește și: Anunț important pentru solicitanții de suspendare temporară a măsurii de carantină pe teritoriul României

loading...

Comments are closed.