Politic

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel, informează Moldpres.md

Înaltul oficial european s-a aflat la Chișinău într-o vizită de lucru de câteva ore, la invitația șefei statului, făcută în timpul vizitei sale la Bruxelles. Subiectele-cheie ale discuției au fost: asigurarea cetățenilor noștri cu vaccinuri împotriva Covid-19 și depășirea crizei sanitare, sprijinirea afacerilor mici și mijlocii în pandemie, consolidarea sprijinului pentru agenda noastră de reforme și depășirea blocajului politic.

Șeful statului i-a mulțumit președintelui Consiliului European pentru sprijinul susținut și sincer al Uniunii Europene pentru țara noastră și i-a reconfirmat angajamentul de a construi, în Republica Moldova, o societate prosperă și echitabilă, cu instituții aflate în serviciul cetățenilor. „Decizia dumneavoastră de a ne vizita țara este un semnal clar de sprijin din partea Uniunii Europene pentru cetățenii noștri. Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de Moldova în această perioadă dificilă. Republica Moldova nu este singură în fața pandemiei și acest lucru ne dă speranța că vom reuși să revenim la normalitate cât de curând”, a declarat Maia Sandu, după discuțiile cu Charles Michel.

În cadrul vizitei, președinții Maia Sandu și Charles Michel au avut o discuție comună cu o echipă de medici din Republica Moldova. „Le-am mulțumit pentru dedicația și sacrificiul lor în această luptă. Putem opri pandemia împreună – alături de medici și cu sprijinul instituțiilor europene. Avem nevoie de ajutor pentru deblocarea achizițiilor și a livrării de vaccin de la companiile producătoare pentru Moldova”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, în cadrul unei întrevederi în format extins, șefa statului a discutat cu președintele Băncii Europene pentru Investiții (BEI), Werner Hoyer, despre proiecte investiționale în Republica Moldova, care aduc schimbări palpabile în viața oamenilor: apă potabilă, transport, agricultură, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, eficiență energetică. „Contăm pe continuarea colaborării cu BEI în domenii precum eficiența energetică, aprovizionarea cu apă și canalizare, sprijinirea antreprenorilor la nivel local”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a reiterat sprijinul UE în combaterea pandemiei, în obținerea vaccinului și în redresarea economiei Republicii Moldova, dar și susținerea deplină pentru președintele Maia Sandu şi agenda sa ambițioasă. „Este prima vizită în Republica Moldova – scurtă, dar foarte importantă. Transmit un mesaj clar de sprijin din partea Uniunii Europene în continuarea reformelor și lupta cu corupția. UE este un partener de încredere al Republicii Moldova. Suntem cel mai mare partener comercial pentru exporturile moldovenești. Pe parcursul ultimilor zece ani am oferit peste un miliard de euro sub formă de granturi și peste o mie de proiecte au fost implementate în toată țara. Am reiterat solidaritatea UE de a ajuta Moldova să lupte cu criza Covid și să facă față impactului social-economic al acesteia. Acum suntem concentrați pe accelerarea vaccinării. Dar sprijinul nostru merge mână în mână cu reformele. Combaterea corupției și consolidarea statului de drept sunt singura cale de urmat. Agenda foarte ambițioasă a președintei este direcția corectă, pentru consolidarea relației cu UE”, a declarat Charles Michel.

Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei de lucru pe care Înaltul oficial al Uniunii Europene o întreprinde în Republica Moldova, Georgia și Ucraina, în perioada 28 februarie – 3 martie.

loading...

Comments are closed.