Președintele SUA Donald Trump susține ieșirea Marii Britanii din UE! Iată în ce condiții

brexit, marea britanie, uniunea europeana, george soros

Preşedintele american Donald Trump a recomandat Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană fără acord dacă nu le sunt îndeplinite pretenţiile şi să nu plătească factura “divorţului”, într-un interviu pentru The Sunday Times.

“Dacă nu obţineţi acordul pe care îl vreţi, eu voi părăsi masa negocierilor”, a spus Trump, care este aşteptat într-o vizită de Stat de trei zile în Regatul Unit începând de luni.
“Dacă aş fi în locul lor, nu aş plăti 50 de miliarde de dolari”, a adăugat el, referindu-se la angajamentul luat de Regatul Unit în cadrul bugetului plurianual european în curs (2014-2020), care acoperă şi perioada de tranziţie prevăzută de acordul de divorţ stabilit în noiembrie la Londra şi Bruxelles.
 
Guvernul britanic a avansat o sumă cuprinsă între 40 şi 45 de miliarde de euro, cifre neconfirmate de UE. De altfel, preşedintele american a estimat că Londra a comis “o eroare” neimplicându-l pe Nigel Farage, liderul Partidului pentru Brexit, care s-a clasat în frunte la alegerile europarlamentare, în negocierile cu Bruxelles. “Îmi place mult Nigel. Are multe de oferit”, a spus el.
 Donald Trump SUA, Barack OBama, Geopolitia Americana
Estimând că Londra trebuie să părăsească UE anul acesta – “trebuie să o facă” – el a promis încheierea rapidă a unui acord de liber-schimb între Statele Unite şi Regatul Unit de când va fi făcut. “Avem potenţialul de a fi un partener comercial incredibil pentru Regatul Unit.
 
Guvernul conservator al Theresei May a fost nevoit să amâne data Brexitului, iniţial prevăzut pentru 29 martie, la 31 octombrie. În faţa eşecului, la trei ani de la referendumul care a decis ieşirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii, liderul britanic a anunţat săptămâna trecută că demisionează din funcţiile sale la 7 iunie.
 
Într-un interviu acordat, sâmbătă, tabloidului The Sun, Trump şi-a manifestat susţinerea pentru fostul ministru de Externe, Boris Johnson, ca succesor al lui May. “Boris ar face o treabă foarte bună”, a spus el. În prezent, treisprezece candidaţi luptă pentru funcţie.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share