Președintele Tinerilor Democrați, Vadim Jora, a participat la Universitatea Europeană de vară, organizată de PES Activists România și PSD din România

Pe 27 și 28 august 2022, membrul Biroului Executiv al PDM și Președintele Organizației Tinerilor Democrați, Vadim Jora, a participat la Universitatea Europeană de vară „Europa Noastră, Viitorul Nostru”. Evenimentul a fost organizat cu susținerea PES Activists România și a Partidului Social Democrat din România.

Participanții la conferință au făcut un schimb de opinii privind bunele practici de activitate organizatorică și politică aplicate de PSD din România dar și alte partide Social-Democrate din țările UE- membre din familia politică a Socialiștilor Europeni (PES).

Concluziile Conferinței privind Viitorul Europei reflectă dorința cetățenilor europeni pentru reconfigurarea modului de funcționare a Uniunii Europene, astfel încât viziunea politică de stânga să constituie o bază solidă pentru politicile publice și proiectele europene viitoare.

„Salut susținerea și efortul invariabil ale membrilor Partidului Social Democrat din România pentru Republica Moldova dar, totodată, privesc cu mai multă încredere colaborarea PDM – PSD din România și relațiile dintre cele două partide care în ultima perioadă se fortifică constant”, a declarat Președintele Tinerilor Democrați, Vadim Jora.

Universitatea Europeană de vară „Europa Noastră, Viitorul Nostru” se află la cea de-a 10 ediție și a întrunit activiști PES, miniștri români, senatori, europarlamentari dar și alți participanți care își doresc o Europă Socială, o Uniune Europeană echitabilă și coezivă.

PDM și PSD din România au o relație de prietenie de lungă durată, bazată pe Acordul de colaborare dintre cele două formațiuni politice precum și pe apartenența la aceeași familie europeană și internațională – Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și Internaționala Socialistă. La 25 august curent, în sediul PDM a fost inaugurat Biroul pentru Republica Moldova a PSD din România.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share