Prețul la motorină a ajuns la cel mai mic preț din ultimul an

Prețul la motorină înregistrează un nou minim absolut pentru anul curent. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, pentru ultima dată un preț similar la motorină a fost înregistrat în luna iulie a anului trecut. Și prețul la benzină a înregistrat o scădere constantă în ultima perioadă, apropiindu-se tot mai mult de nivelul minim din acest an.

În ultimele șase săptămâni de deprecieri constante a prețurilor, motorina standard s-a ieftinit cu 1,64 lei/litru sau 7,5%, iar benzina COR 95 cu 1,20 lei/litru sau 4,5%. Ieftinirile respective au fost determinate atât de nivelul cotațiilor Platts, cât și de aprecierea tot mai mare a monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

”În același timp, este de remarcat că pe parcursul săptămânii curente se atestă o tendință accentuată de creștere atât a cotațiilor bursiere a țițeiului Brent, cât și cotațiilor Platts la produsele derivate din petrol, fapt care poate influența trendul actual al evoluției prețurilor”, precizează ANRE.

Agenția a stabilit pentru următoarele trei zile, 17-19 august, prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard. Astfel, un litru de benzină cu cifra octanică 95 va costa cel mult 24,09 lei (-4 bani), iar un litru de motorină standard 20,33 lei (-2 bani).

Total
0
Shares
Total
0
Share