Previziunile lui Cavcaliuc se adeveresc! Anii ’90 se întorc în Moldova, crima organizată ridică capul!

cavcaliuc, politia rm, poezie, proteste, IGP, Inspectoratul General de Patrulare, MAI

De când la conducerea MAI a venit liderul Platformei DA Andrei Năstase, iar cumătrul său Gheorghe Bălan a fost numit șef al Poliției Naționale, situația criminogenă în Republica Moldova devine tot mai alarmantă. Previziunile sumbre făcute de fostul șef ajunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, într-o postare pe facebook, încep a se adeveri.

După decizia lui Năstase de a lichida DOS (subdiviziunea de elită din cadrul MAI), Cavcaliuc a spus: “Prin acest pas și pașii anteriori, actuala conducere slăbește Poliția Națională, slăbește MAI și slăbește statul, iar efectele negative ale acestor acțiuni vor fi resimțite în cel mai scurt timp de către cetățeni și stat, crima organizata ridică capul, panica din poliție și MAI, incertitudinea în rândul polițiștilor, de la simplu sectorist și până la șefii de subdiviziuni, dă posibilitate elementelor criminale să se întărească și dacă așa va continua, nu este departe ziua când omul simplu va trăi același sentiment din anii ‘90 – să stea cu frică în casă deoarece nu se va mai simți în siguranță”. (vezi sursa)

Ieri, 3 august, în presă au apărut informații că interlopul Vladimir Moscalciuc, alias Makena, a scăpat de şase ani şi opt luni de puşcărie (vezi video). Judecătoria Chişinău, cu sediul la Ciocana, a decis reducerea termenului de detenţie de la 19 ani la 12 ani şi patru luni. Instanţa a luat această decizie pentru că Makena este deținut în condiții inumane în penitenciarul de la Cricova. Prin urmare, interlopul condamnat în 2012 mai are de stat după gratii puţin peste cinci ani. De menționat că el a fost găsit vinovat pentru organizarea unei grupări criminale şi şantaj, pe care o conducea din închisoare.

Image result for makena moscaliuc

Acesta nu este unicul caz recent care a consternat societatea. Acum trei zile, la Criuleni doi copii se jucau cu o grenadă și aceasta a explodat. Unul din ei ajuns în stare gravă la spital, iar altul a murit pe loc. Totodată, criminalul care a ucis femeia într-un microbuz la Botanica acum două luni încă se află la libertate. Aceste lucruri grave se întâmplă în Moldova pe fundalul când noi conducători de la Ministerul de Interne și Inspectoratul General de Poliție fac epurări de cadre peste tot.

Deja în 17 raioane au fost dați afară șefii inspectoratelor de poliție, iar cum am menționat anterior, subdiviziunea de elită din carul MAI – DOS a fost destrucuturată la ordinul lui Năstase. Ori, colabotatorii DOS au fost cei care în anii precedenți inclusiv au acumulat informații și au scos din circuit armament și muniții salvând multe vieți omenești.

Nu este clar ce vrea să facă mai departe noul ministru de Interne, însă este cert că lucrurile nu merg într-o direcție bună.

Andrei Năstase a recunoscut că şi-a numit cumătrul în funcţia de şef al Poliției Naționale, ministrul de interne, igp gheorghe balan, inspectoratul general de politie, 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share