Social

Prietenul lui Usatîi arestat în Spania pentru spălarea a 30 de milioane de euro

Pinterest LinkedIn Tumblr

Alexandr Grinberg, președintele clubului spaniol de fotbal „Marbella”, pe care primarul de Bălți, Renato Usatîi, l-a prezentat recent echipei FC „Zarea” ca sponsor al clubului, a fost reținut în Spania. Grinberg, împreună cu alți 10 cetățeni ai Rusiei au fost reținut de oamenii legii din Spania, fiind suspectați de spălarea a 30 milioane de euro și de legături cu grupările criminale organizate „Solnțevskaia” și „Izmailovskaia” din Moscova, scrie Timpul.

După cum informează Garda Națională spaniolă, operațiunea a fost planificată pe parcursul a 4 ani de către oamenii legii, împreună cu Europol. Potrivit datelor anchetei, membrii organizațiilor criminale „Solnțevskaia” și „Izmailovskaia” sunt concurente în Rusia, dar colaborează în Spania. Infractorii au elaborat o schemă criminală de spălare a banilor prin 3 afaceri din Spania – clubul de fotbal „Marbella”, producătorul de apă îmbuteliată Aguas Sierra de Mijas și clubul de golf Dama de Noche.

În cadrul operațiunii au fost reținuți 11 cetățeni ai Rusiei, inclusiv patronul clubului de fotbal „Marbella”, Alexandr Grinberg, vicepreședintele clubului Gherman Pastușenko, proprietarul Aguas Sierra de Mijas, Oleg Kuznețov, doi conducători ai companiei, Serghei Dojdev și Vladimir Drezdev, precum și Arnold Slivakovski.

Reamintim că recent, Renato Usatîi l-a prezentat pe Grinberg bălțenilor ca sponsor general al clubului local de fotbal „Zarea”. Usatîi menționa că Grinberg este gata să investească în club câteva milioane de lei anual.

 

loading...

Write A Comment