Prim-ministrul Chicu invită companiile japoneze să investească în sectorul IT din Republica Moldova

Premierul Ion Chicu a prezentat investitorilor japonezi avantajele dezvoltării afacerilor IT în Republica Moldova, în cadrul webinarului de afaceri Japonia-Moldova, inițiat de Organizația Japoneză pentru Comerț Exterior (JETRO) și ODIMM, care se desfășoară în perioada 25-27 noiembrie. La eveniment au participat Katayama Yoshihiro, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Hoshino Yoshitaka, vicedirectorul executiv al JETRO Tokyo, precum și reprezentanții instituțiilor de profil ale statului.

Prim-ministrul a apreciat relațiile bilaterale de prietenie și cooperare moldo-niponă, dezvoltate constant în diverse domenii: „Dezvoltarea economică durabilă, sprijinirea creșterii industriale, în special, în agricultură, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, îmbunătățirea serviciilor publice în medicină și educație se numără printre principalele dimensiuni ale asistenței japoneze acordată Republicii Moldova, pentru care vreau să exprim recunoștință și cea mai înaltă apreciere”.

Este îmbucurător faptul că în Republica Moldova activează cu succes mai multe companii mari cu capital nipon, precum „Fujikura”, „Sumitomo Electric” și „Metal Products”, aducând investiții importante în economia țării, creând locuri noi de muncă și generând beneficii pentru creșterea economică a Republicii Moldova. „Cred cu tărie că aceste investiții reprezintă o dovadă de încredere în capacitățile pe termen lung ale economiei naționale și un exemplu bun pentru alți investitori din Japonia”, a spus premierul.

Printre principalele avantaje ale Republicii Moldova, importante pentru atragerea investițiilor, Ion Chicu a menționat stabilitatea macroeconomică, predictibilitatea fiscală și regulatorie, stabilitatea sistemului bugetar și a celui financiar-bancar, acordurile de liber schimb, precum și digitalizarea accelerată care a devenit o realitate în Republica Moldova.

Industria IT este unul din sectoarele economiei cu cea mai dinamică creștere și dezvoltare, având o pondere de 7% din PIB-ul național. Mai mult, în ultimii 3 ani, volumul de export a serviciilor IT a înregistrat o creștere constantă de 40-50% anual, datorită politicilor de suport ale statului. Prim-ministrul a precizat că Republica Moldova are toate premisele pentru creșterea continuă a industriei IT și sectorului BPO (Business process outsourcing), inclusiv prin modelele sale de susținere a industriei IT, cum ar fi „Moldova IT Park”, recunoscut pe plan mondial ca unul dintre cele mai de succes modele de stimulare a sectorului IT. Parcul oferă mai multe facilități pentru cei 620 de rezidenți ai săi, inclusiv un regim special de impozitare, comparativ cu alte state.

Șeful Guvernului a invitat companiile din Japonia să exploreze oportunitățile oferite de Republica Moldova în industria IT: „Conectată la piețele digitale ale statelor din Vest și Est, cu o infrastructură TIC modernă, cu forță de muncă calificată și multilingvă, costuri reduse de afaceri, parc IT și legislație viza IT, Republica Moldova, o țară mică, dar alfabetizată digital – este un loc ideal pentru dezvoltarea și pilotarea noilor servicii și produse IT”, a adăugat Ion Chicu.

Citește și: Moldova va primi un grant de 800 mii de euro din partea Japoniei pentru procurarea echipamentelor medicale

Total
0
Shares
Total
0
Share