Prim-ministrul interimar a avut o întrevedere cu Dereck Hogan, Ambasadorul SUA la Chișinău

Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, l-a primit pe Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck Hogan. Oficialii au discutat subiectele de actualitate, inclusiv în relațiile moldo-americane, cu accent pe interesul pentru implementarea proiectelor bilaterale prioritare și valorificarea potențialului Dialogului Strategic între Republica Moldova și SUA.

În cadrul întrevederii de la Guvern, Aureliu Ciocoi a exprimat aprecieri părții americane pentru susținerea în mod constant a transformărilor democratice în Republica Moldova, agenda de reforme și aspirațiile de integrare europeană. În mod deosebit fiind evidențiată asistența acordată țării noastre pentru combaterea răspândirii pandemiei de COVID-19 și redresarea social-economică.

Oficialii au făcut și un schimb de opinii privind procesele politice interne. Premierul interimar a reconfirmat determinarea actualului Guvern în exercițiu de a asigura continuitatea administrării activităților curente până la învestirea unui nou Executiv.

Un obiectiv primordial în acest sens prezentându-se implementarea Planului național de imunizare anti COVID-19, în scopul reducerii morbidității și mortalității provocate de infecția de coronavirus, fiind înalt apreciată contribuția partenerilor străini la fortificarea sistemului național de sănătate, inclusiv al Statelor Unite ale Americii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share