Prim-ministrul interimar a transmis un mesaj de felicitare asistenților medicali, cu ocazia zilei profesionale

Întreaga comunitate internațională, astăzi, la 12 mai, celebrează Ziua Internațională a Asistenților Medicali, transmite Telegraph.md

Cu această ocazie, prim-ministrul interimar a venit cu un mesaj de felicitare către asistenții medical:

“Aflându-ne în al doilea an de luptă cu pandemia, conştientizăm și mai mult importanța asistenților medicali şi le recunoaştem pe deplin meritele. Alături de medici, asistenții medicali sunt cei din prima linie de luptă, care activează în condiții deloc ușoare pentru misiunea nobilă de a salva viețile oamenilor.

Cu siguranță această meserie poate fi profesată doar de acei oameni care, pe lângă profesionalism şi dedicație, dau dovadă de altruism şi empatie față de durerea pacienților, oferindu-le grija de care au nevoie.

Dragi asistenți medicali,

Vă mulțumesc din numele meu personal şi al Guvernului pentru dedicația şi rolul Dumneavoastră atât de important în asigurarea sănătății publice calitative.

Vă mulțumesc pentru efortul şi rezistența de care dați dovadă zi de zi, dar mai ales în pandemie.

Această criză ne-a demonstrat cât de importante sunt resursele umane în sistemul public de sănătate. Vă doresc sănătate şi bunăstare familiilor Dumneavoastră, iar în activitatea profesională – noi realizări şi să fiți apreciați pe deplin după merite. Vă doresc să rămâneți deschişi şi dornici pentru acumularea noilor cunoştințe în domeniu, avansând în cariera profesională. La mulți ani, dragi asistenți medicali!” a scris Aureliu Ciocoi.

Citește și: SONDAJ // În Republica Moldova creşte rapid numărul cetățenilor care vor unirea cu România

Total
0
Shares
 
Total
0
Share